Ne spune Grasu XXL.  Facem revoluţie…stăm aici, adică-n prima linie, printre cicatrici. Dacă tot stăm aici, suntem latini şi ne plac revoluţiile ar trebui măcar să importăm o revoluţie a succesului din America de Sud. O revoluţie (revoltă?) argentiniană, precum cea din 2001 când muncitorii şi ţăranii au ocupat fabricile neproductive sau abandonate, terenurile părăsite & nelucrate şi au devenit toţi patroni sub sloganul: Ocupă, Rezistă, Produ. O expropriere democratică în favoarea producătorilor. Aşa a apărut democraţia participativă XXL, care înlocuit-o pe cea reprezentativă, rigidă, constituţională. Dar la noi nu se poate.  Poate peste vreo două -trei generaţii. Suntem făcuţi din cuvinte, din prea multe cuvinte şi avem fiecare felia noastră de Românie. Orice am face ca să ne depăşim condiţia dăm greş. Pentru că ne-am pierdut încrederea în noi şi avem, de fiecare dată, nevoie de un terapeut ca să ne spună ce să facem. Iar dacă facem de capul nostru, eşuăm cu graţie, ca acum o sută treizeci de ani:

“Născută din, prin şi pentru popor, pe la două ceasuri în dimineaţa zilei de 8 august 1870, tânăra republică a fost sugrumată în aceeaşi zi pe la ceasurile patru după-amiazi. Nu face nimica! Mărirea şi importanţa statelor nu se judecă după extensiunea şi durata lor, ci după rolul mai mult sau mai puţin strălucit pe care l-au jucat în complexul universal.[...] Maiorul face patru paşi mari şi trage o puternică lovitură cu palma pe masă. Stan Popescu tresare cu ochii cârpiţi.

- Cine te-a pus pe tine aici? răcneşte straşnic reacţionarul.

- Boborul! răspunde foarte răguşit republicanul.

Atâta i-a trebuit Reacţiunii! Când a auzit de bobor, a turbat: l-a şi-nhăţat pe Stan şi, valvârtej cu el, drept la hanul Călugărului! Aşa s-a sfârşit cu Republica noastră! Aşa Reacţiunea a sfâşiat cea mai eroică pagină a liberalismului român!” (I.L. Caragiale, 1896)