Ziua mondială a roboţilor

0

Dacă ieri a fost ziua piţiponcilor, azi e ziua mondială a roboţilor. De ce? Pentru că aşa se cade, după ziua de ieri, în care prol(etar)ii au ameţit pur şi simplu de la sunetu’ de mititei şi de la fumu’ de manele. Azi i-am văzut robotizaţi, adică mişcându-se şi comportându-se ca nişte roboţi. Pentru mine, 2 mai e Ziua mondială a roboţilor. Am propus deja asta, la WIPO, UE, ONU, Banca Mondială, NATO, OMC, GATT, etc. Şi asta după ce pe 23 aprilie am serbat cu fast Ziua mondială a cărţii şi a copyright-ului (o zi în care n-am piratat nimic!) iar mâine serbăm Ziua presei (presa…presată, sau ce a mai rămas din ea) . Uite am furat şi un afiş pentru asta :)

De fapt, totul a pornit de la …o căutare pe google. Am observat că wikiştii au cam pierdut pariul cu indexarea la capitolul mondiale, zile mondiale, le-a mai rămas doar mondial, dar asta n-a intrat în căutările mele. Am găsit date despre ziua mondială sau despre  zile modiale pe alte situri. Până la urmă, căutările mele au ajuns până la Bercea Mondialu, dar şi acolo gogu mă direcţiona spre un fake: Bercea Mondialu a murit. Până la urmă, mi-am zis, morţii fac mai mult trafic decât cei vii!

Comentarii au fost inchise.