În ţara “deliciilor văzute printre nori”
Ieri am fost la librăria Adevărul să-i cumpărăm Mirunei ultima carte cu poveşti Disney din colectia ”Biblioteca Adevarul pentru copii”. În pachetul cu cartea am primit şi ziarul, în care am citit un articol foarte mişto (*tulburător de mişto) despre saga Laurei şi a lui Florian Câmpean, care s-au rupt de lumea noastră şi au plecat în ţara ”deliciilor văzute printre nori” (*Brazilia). De fapt, nu au plecat pur şi simplu, sau plictisitor de simplu, aşa cum o fac toţi emigranţii ci au ales o viaţă nouă într-un ecovillage pentru a trăi în armonie cu ei şi cu natura care i-a creat. Ne-am gândit de multe ori, în ultimii ani, să evadăm din mizeria care creşte aici cu o viteză uimitoare (Manu-mi spunea: hai să găsim undeva, o insulă…) dar n-am găsit nimic “frumos, zen şi romantic”, care să ne convingă că aventura merită-ncercată. Pe blogul lor, pe care o să-l listăm cât de curând la Ce scriu alţii, puteţi citi/vedea dacă, într-adevăr, la vie en rose este chiar viaţa lor prin balonul roz… Aseară mi-am făcut curaj şi le-am scris că şi noi căutăm ceva asemănător, iar din răspunsul lor am înţeles că nu sunt doar nişte aventurieri, ci au o puternică filosofie anticitadină, zen cum zic ei & într-un fel constructivă: “Ceea ce contează este că nu mai credem în sistem, în oraş, în tot ce înseamnă educaţie centralizată, sistem medical fără de care nu se poate trăi, rate la banca, competiţie, nevoia de a demonstra ceva cuiva… şi de la asta pleacă tot“. Abia acum l-am înţeles pe Sorin, de ce a pus el prima cărămidă la Hanul Crenguţei şi pe mulţi alţii care au fugit sau fug cât mai departe de mizeria urbană. Şi de tot ceea ce înseamnă România şi români. De toate lucrurile neterminate sau lăsate undeva pe la jumătate. Dar, am simţit citindu-i pe Laura şi Florian, dacă aş repeta gestul lor, dacă aş face asta premeditat şi nu din întâmplare (*sau pentru că aşa au vrut astrele 
) este ca şi cum aş plagia un autor consacrat…
Mi-ar plăcea să fac asta, curajul lor îmi lipseşte!
hm… asta, cu “o puternica filosofie citadina”, ma face sa zimbesc. din superficialitate, sigur. sunt atitea locuri in Ro, unde poti dezvolta din plin filosofia asta, situindu-te in doritul paradis, rup de “civilizatie”, in echilibru total cu natura. insa, fratele meu, marea problema e ca, pentru fiecare centimetru de pamint si metru cub de aer din paradisul ala trebuie sa decartezi statului roman la greu. e cazul meu si al crengutei. daca ai bafta, insa, de a fi proprietarul unui astfel de “paradis”, pe care vrei sa il pastrezi in regim “eco”, atunci chiar iti trebuie un antrenament solid sa-l iei in locuire. si citeva bite de baseball ca sa-i cirpesti pe toti nenorocitii care isi tiriie si planteaza rahatul in efemer fascinanta Ro.
Da, ai dreptate, poate ar fi cazul sa ne mutam in Brazilia, sau in alta parte, cat mai departe! (apropo vezi ca eu am zis “o puternică filosofie anticitadină”, anti-…).
o, da, anti… aia e cind scrii sub presiunea facturii:)
si cred ca brazilia e deja luata…
nu-i nimic. mergem în Argentina…
stop a mea!
[cred ca ai vrut sa sa spui Argentin, terasa spirtarilor de prin Lipscani. stiu unii care fac zilnic coada acolo, sa-si ia viza pentru paradis]
si scoate prostia aia de moderare, ca nu suntem la Robert Turcescu
Prietene, crezi că toată lumea e liber(al)ă ca tine? Vezi că au şi alţii dictatura moderării, te rog să le dai şi lor un bobârnac (uite un exemplu din gaşca noastră)
si io, si io