Linişte. Pe acoperiş.
Dar mai sus –
Linişte şi mai adâncă…
Fără scop…
Peste-acoperişuri pustii…
Fereastra-i căscată cu gramofonul, ca fălcile de lup.
Iar jos, prostituatele ce-au încoronat trotuarul,
Chicotesc, hohoteşte afluxul umanei ticăloşii.
Vânt uşor prin ramuri.
Trosnet de iarbă neagră, credulul tău glas.
Printre negrele steble răspândind otravă, sfară şi spaimă,
Ziua de iunie ajunge târâş pân-la mine,
Nărăvind cu razele soarelui să-mi înţepe pieptul…
Grăsimea soarelui peste-acoperiş, ca peste tartine
Lichefiată, – de fierbinte untură prelingere…
Şi Moscova ni se pare o proastă traducere
A unor texte de-ale lui Dumnezeu.
Dar te apropii tu cu ochi sfredelitori
Şi oraşul ţipă, alergând spre Kremlin,
Şi biplanul buzelor tale peste buzele mele
Conturează, răsturnându-se, un luping mortal, –
Acest cer de aramă planează doar peste noi,
Iar sub el nu e decât „te iubesc”-ul nostru!
Striviţi de-albastra boltă, ca de-o povârnită poartă,
Tot mai surd,
Tot mai slab…
Ca nişte ţestoase de aur prin nisipişul zilei
Peste oraş prind a se târî cupole de biserici blajine.
Şi când străzile astea îşi potolesc năduful
Şi amuţesc, retrăgându-se în tăceri şi tristeţe, –
Pentru prima oară mă jur pe versurile mele
Pe mine să mă răzbun pentru tine.

(1918)

* 2011, Traducere de Leo BUTNARU