Scrisul scurt nu ajută pe nimeni!

4

Cat de lung scrii pe blog? De fapt ce contează mai mult? Să fii telegrafic ca o postare twitter sau lung şi…proofund? Cu introducere, cuprins şi încheiere? Şi o sclipire (mai bine zis o chestie lucioasă) în final? Aproape toţi bloggerii aplică 2 şabloane. Primul: original+implicat social+simplu+discurs clasic dar cu sclipiri&trimiteri. Al doilea: scurt+foarte original (dacă se mai poate aşa ceva)+ermetic, atât de ermetic încât de multe ori doar el înţelege mesajul…(asta a fost încălzirea, adică introducerea).

Cuprinsul:

Am ajuns azi din greşeală pe blogul unui mare bloger. Unul care-l înjură des pe M.B. Şi i-am forfecat (deşurubat) ultima postare, într-un comentariu care, desigur,  n-a fost aprobat. I-am spus, la final, că scria mai bine când scria mai scurt. Era mai puţin cartonat. Într-adevăr, în cazul lui, doar scrisul scurt ajută!

Şi încheierea:

Am văzut blogurile unor prieteni. Practică şi ei să scrisul scurt, chiar dacă, de cele mai multe ori, asta nu-i prinde… Şi eu scriu uneori foarte scurt, când nu am  idei dar trebuie să public ceva.

Post festum:

Ca şi futaiul scurt, scrisul scurt nu ajută pe nimeni!

Comentarii

4 Raspunsuri la “Scrisul scurt nu ajută pe nimeni!”
  1. Mircea Ţuglea says:

    Şi, acum ai idei? Scrii lung?

  2. greg says:

    Tu ce crezi?

  3. Mircea Ţuglea says:

    Lunguieţ?

  4. greg says:

    Ia mai încearcă…