Azi am primit o lecţie de viaţă. De la Doamna G. care s-a născut şi a trăit în Constanţa interbelică. Care vorbea despre Groapa lui Ouatu (…n-a fost doar în Bucureşti?),  aflată pe locul actualului stadion Gheorghe Hagi, ori Moara lui Damian, undeva aproape de parcul Tăbăcăriei, aşa cum vorbesc eu de Cityplex ori Tomis Mall. Care a trăit / înţeles altfel cei 45 de ani de comunism. Care a absolvit un liceu teoretic imediat după război. Care a avut o origine socială nesănătoasă şi a fost primită din greşeală în U.T.M. În povestea asta, bunicul ei ar fi migrat cu o turmă de oi din zona Braşovului până aprope de lacul Techirghiol. Unchiul ei ar fi fost Coja sau Cojan, miliardar din anii patruzeci care a deţinut o parte din  Piaţa Unirii din Constanţa… Am rugat-o să-mi spună ce i s-a părut bun în comunism. Când am crezut că nu aude întrebarea,  am repetat-o. Răspunsul a fost tranşant. Comunismul n-a fost bun pentru nimeni. Ţin minte că la noi la ţară, n-au luat doar pământurile sau clădirile ci şi uneltele ţăranilor. Să iei uneltele unui ţăran e ca şi cum…ai dezbrăca un om în pielea goală şi l-ai lăsa aşa pe stradă! Am evitat să mai surfez pe marginea  istoriei până la capătul călătoriei. Doamna G. a promis c-o să ne viziteze când o să mai treacă prin Bucureşti. O femeie puternică, cu ochii vii şi spiritul la fel de viu, la cei 82 de ani pe care-i are!