Ziua de ieri…
a fost simplă. Am traversat oraşul de la un capăt la celălalt. Prin Militari am facturat ceva unui client vechi. Am mers mult pe jos, de la metrou până la vila acestuia. Atât de mult, încât la un moment dat, când am traversat o stradă aglomerată şi am urcat pe trotuar, am simţit cum fac o întindere musculară, de la şold pînă la genunchi. Am rămas cu întinderea musculară şi acum când mă lupt cu rândurile astea. Ce dreaq, am stat aşa de mult în casă încât la prima ieşire, mai lungă, mi-au cedat muşchii? Cu gândul ăsta subtil am ajuns în zona de nord, la Silviu, unde am stat la o ţigară, în curtea Institutului Polonez. Am ajuns, la un moment dat, prin sinapsele creierului uman, să numărăm nu-ştiu-câţi terabaiţi de stocare… Mai mult decât are stick-ul tău de şaişpe giga, zice Silviu. Discuţia/ţigara a fost relaxantă! Şoldul meu a rămas încordat în continuare. Am plecat şchiopătând spre staţia de metrou Aviatorilor şi am coborât cu mare greutate scările. Când am păşit pe ultima treaptă, în faţa mea, stătea Mircea Cărtărescu (ăsta e al doilea mirciuliu(n) cum zicea M.M?). 
Am zis că e de la întindere, îmi afectează creierul. Apoi am zis să mă feresc, să nu mă vadă şchiopătând şi-mbrăcat în haine de lucru. A treia reacţie, cea ca o noapte de primăvară, a fost că ne-am văzut de vreo 3 ori până acum, pe la târguri sau lansări unde am vorbit cel mult 15 minute, deci nu-i nici o problemă! MC stătea lipit de stălpul de beton şi băga cuvinte cu toptanul într-un smartphone. Se auzea doar scârţâitul stylus pen-ului. Bă, ăsta scrie nonstop, a fost următoarea reacţie a creierului meu. Dar când i-am privit geanta de piele maro, cu brand-ul inscripţionat pe kant, mi-am dat seama că merge la şcoală. Am pus pariu pe şoldul meu rănit c-o să coboare la Universitate. A venit metroul, am intrat amândoi pe aceeaşi uşă (sună cumva ca un început de poem…minimalist & foarte trist?). Eu m-am aşezat pe scaun, el a rămas în picioare, sprijinit de burduf-ul dintre vagoane şi a continuat să scrie. Îl urmăream cu coada ochiului. Era f. concentrat. Zgomotul metroului acoperea scârţâitul stylus pen-ului (partea asta am luat-o cu copy-paste). La staţia Universitate a băgat jucăria în buzunar şi a trecut uşor pe lângă mine. Parcă plutea prin aerul cu diamante! Am răsuflat uşurat, nu m-a văzut, şi am întors capul după el alungând gândul stupid cu diamantele. Dar când urca scara rulantă a-ntors şi el capul şi privirile noastre s-au duelat pentru câteva secunde. Am coborât şchiopătând în Unirii. Între mine şi Cărtărescu e doar o staţie distanţă…
cum, domle? m-ai făcut să cred că ţie ţi-a pozat pe scările alea nerulante…
eu am două întâlniri cu MC, una mai memorabilă decât alta, frontale, nu glumă! aş număra-o şi pe a treia. “deci” (în ordine cronologică…):
1. era prin ‘95, cred… în barul de sub Cinemateca de pe Victoriei. trăgeam de o bere cu Mugur, înainte să intrăm la “Zbor deasupra unui cuib de cuci”. MC era la o masă lângă noi, vorbea ceva foarte serios cu Ioan Groşan. L-am studiat, i-am reţinut “poza” lui de muschetar… şi cam atât (cred că-mi treceau prin cap versuri. îl citisem integral dar mai ales “îndrăgostit” / “vrăjit până la acea vreme).
2. în 1998, imediat după ce şi-a lansat Postmodernismul Românesc. de data asta eram singur la “Motoare”, haleam ceva şi începuse să plouă. era Bookarest, cumpărasem cartea şi nu puteam rata ocazia unui autograf când l-am văzut că apare pe terasă. aşa că… mirat că am cumpărat-o, mi-a dat un autograf de tot dragul
3. în 2003, lansase Zmeii, iar eu lucram la revista Gaudeamus-ului. am vrut să-i cer un interviu scurt. mi-a cerut tot scurt legitimaţia, i-am spus că nu mi-au dat-o din redacţie – tocmai picasem din BZ, s-a uitat la mine cu nişte ochi foarte turburi şi, aş spune, răi. eram foarte aglomeraţi de lumea din zona Humanitas, ne sufocau. am insistat, iar el a insistat să-l las în pace. mi-a stricat toată aterizarea mea provincială în marele târg şi nu m-am supărat, am scris frumos despre el. însă privirea aia nu o voi uita niciodată. a dărâmat tot, a stricat vraja, a anulat îndrăgostirea… înţelegi?
Da. Îmi cer scuze pentru întârziere dar comentariul tău intrase la Spam. Mi-a plăcut mult ultima ta istorie cu MC… Cred că la mine dezvrăjirea asta ( îndrăgostire anulată, cum îi spui tu) a fost mult mai precoce. Ultima oară când atacam un scriitor, sufocându-l cu întrebările, a fost prin ‘94 la Neptun, în vremea când eram fanul nr.1 al prozatorului Dumitru Ţepeneag
Dar să revin la poveştile noastre. Ieri am văzut un MC stresat&obosit, un profesor grăbit să ajungă la cursuri, recuperând timpul cu un stylus pen şi un smartphone pe care l-a ţăcănit tot drumul. Mă bucur că nu i-am tăiat calea şi nu l-am sufocat cu vreo stupizenie de întrebare ca un paparazzi idiot. Nici mie nu mi-ar plăcea să-mi fie sufocată libertatea… Primul cuvânt care mi-ar ieşi din gură dacă cineva mi-ar fragmenta intimitatea într-un loc public, într-un fel sau altul, ar fi o-njurătură…
cum, încă mai lucrezi la Spam?:)
mă rog, “vrăjelile” astea sunt arta seducerii oricărui citior, nu? un scriitor profesionist, aşa cum e MC, ar trebui să se comporte mereu ca un negustor persuasiv. dar, mă rog… MC e un mit în construcţie, o viitoare legendă. e, fără voia lui, imaginea unei imposibilităţi autohtone de a renunţa la un el lider maximo, atât în politică, dar şi în fotbal, în literatură, în… definitiv… religie:) n-ai cum să nu-l iubeşti: e ca şi cum te-ai pune de-a curmezişul istoriei. fatalitate!
iar am intrat ÎN Spam…
Ce să zic, în SPAM intrăm cu toţii la un moment dat, fără să ne dăm seama
…
Mai multe date despre flota lui Cărtărescu poţi citi aici.
Azi am aflat şi eu de cine avem nevoie în cazul unui război maritim. De Cărtărescu. Uite cu ce defilează băiatul ăsta la 53 de ani: “„Orbitor” e portavionul modestei mele flote. În jurul lui se grupează şi nave masive, crucişătoare şi fregate, dar şi remorchere, şalupe şi chiar bărci uşoare. Fiecare are sensul ei în ansamblu, căci o flotă formată numai din portavioane sau din crucişătoare nu poate exista.” Poate mă-nrolez şi eu ca matroz pe una dintre bărcile alea
am citit interviul in varianta pe hârtie… e frustrantă pentru mulţi această poziţie pe care MC o adoptă faţă de lumea criticilor. îmi place. cred că ar fi mai potrivită unui debutant. la MC frizează altceva, nu ştiu exact ce, însă am avut senzaţia unei stranietăţi, ceva care mă sperie la oamenii foarte mari, iar unul dintre ei e MC