08.30 – trezirea (trejireea, peştişorule).

08. 32 – intru la baie (mai torturez vreme de un capitol artistul lui Goebel), mă spăl, Mirunica mă urmăreşte pe gaura cheii (râde), etc.

08.45 – s-a trezit Manu, ne antrenăm cu primele dialoguri.

09.10 – mă grăbesc (micul dejun= 1 banană şi 1 pahar de apă plată) îmi pregătesc actele, banii, mă-mbrac.

09.17 – ies pe stradă, ajung repede în principală, dau din mâini şi mă-nghite repede un maxi-taxi.

09.35 – sunt în 96, vb. cu Manu la telefon, vb., vb., până cobor.

09.52 -agitaţie la Răzoare , 3 maşini de circulişti fluidizează traficul.

09.55 -la poartă. Bună ziua, merg la d-na doctor Alecu… Las CI şi primesc o legitimaţie galbenă, valabilă fără însoţitor. Să staţi până se termină festivitatea, aud în spatele meu…

10.13 – d-na doctor termină de scris prima reţetă, facem conversaţie. Azi e ziua Poliţiei de Frontieră, de aia stau ăia adunaţi în faţă, lângă statuie.  Îi zic: am văzut unii cu miţoase pe ei şi microfoane în mâini. E ansamblul Doina, îmi răspunde. Intră o asistentă (a-nceput să le vină rău la ăia din primul rând ), bla-bla-bla.

10.32 – e soare, zice d-na doctor şi-mi scrie a doua reţetă plus schema de tratament. Îi mulţumesc. Ies, iese şi ea. Mă sună un client. Mai bine ar fi făcut o masă în oraş cu toţi angajaţii decât ţigănia asta. O aprob. Cineva ne face semn să stăm în policlinică (nu s-a terminat festivitatea. păi, când se termină? pe la unşpe şi ceva).

10.36 – d-na doctor a obosit, vrea să intre.  Apare un medic stomatolog. Râde de el (ce naiba, ai halat de asistentă! Într-adevăr e cam scurt pentru el, tivit cu roz la buzunare. Pe unul dintre ele scrie mare, cu litere roşii: MILUPA. Păi asta ne-au dat…). Şeful ei e la festivitate. O pacientă în vârstă iese. Mă-ntreabă dacă putem să mergem la poartă. D-na doctor: mergeţi cu el că are mai mult curaj.

10.41 – suntem doi, ne facem curaj glumind despre asta. Ocolim clădirea, încă puţin şi

10.52 – îl văd pe domnul ministru, şi cîteva uniforme-nstelate. Sunt generali îi zic doamnei în vârstă, sau chestori. Câţiva agenţi ne fac semne disperaţi să ne oprim. Unul dintre ei se apropie de mine şi-mi zice încet: luaţi-o mai pe lângă gard că deranjaţi festivitarea. Ăia cu miţoase cântă Noi suntem români. Îmi sare muştaru’ şi-i zic: prietene, ia-o tu mai pe lângă gard, eu n-am cum. Se uită mirat la mine. Îi zic, până să-şi revină, dacă nu te dai la o parte trecem peste tine. Dăm din mâini, înotăm în uniforme. Domnul ministru bagă-n continuare la microfon, ăia cu miţoase bagă şi ei. Suntem la poartă. Buletinele. Sărut-mâna, la revedere. Două lucruri mă stăpânesc: uniformele-nstelate deasupra mea iar legea trivială în mine.

10.55 – primul circulist, tras la umbră întreabă surescitat în staţie (a ieşit?). Nu prietene, îi răspund în gând, solistul iese întotdeauna ultimul.

11.00 – e fix. Sunt iar în 96 şi vb . cu Manu. Trec pe la farmacie să iau reţetele, din piaţa Rahova porumb şi

12.10 – Ce bine e acasă!!!

25 iulie 2009, update: cabinetul medicului meu de familie se află în incinta I.G.P.F. În condiţiile în care, această structură se desfiinţează în acest an, absorbită la nivel naţional/judeţean de structurile poliţiei, nu înţeleg de ce mai serbează cu atîta fast Ziua Poliţiei de Frontieră (24 iulie) ?

update 2: de ce nu (dacă era-n plan şi bugetul era deja alocat …) ?

eu către mine: Prietene, revino-ţi, de ce pui întrebări inutile? Doar ai lucrat acolo şaisprezece ani, ce dreaq…