SITCOM PreSS

Am ieşit în balcon şi cu o expresie tâmpă mi-am ars carnetul de UTC-ist. Într-una din zilele acelea. Când democraţia supura din noi. Îmi pare rău că mi-am ars carnetul de UTC-ist, aşa cum îmi pare rău, acum, că prin 1996 am dat mâna cu Ion Iliescu, venit în vizită de lucru în Portul Agigea. La fel de rău îmi pare că am dat mâna cu Băsescu, anul trecut, înainte de alegeri (m-am şi pozat cu familia prezidenţială). Şi tatălui meu îi părea rău că a dat mâna cu Ceauşescu, pe care l-a plimbat cu hidrobuzul Sovata prin vara lui 1978 (…am, pe undeva, o poză mişto cu tata, pe puntea îngustă a hidrobuzului, strângându-i mâna tovarăşului). Iar bunicului meu îi părea rău că a dat mâna cu ţâpţâru’ Mihai I, în loc să-l întâlnească pe eroul Antonescu, dintr-un sentiment nobil venit, aşa, pe neaşteptate. Dar noi am ales să facem asta, nu ne-a obligat nimeni… Poate că ăsta e un semn al democraţiei şi, eu cred că o formă de democraţie a existat şi în comunism. Comunismul n-ar trebui condamnat pentru demenţa/demenţele părinţilor noştri. Şi cum să condamni un sistem, din care ai făcut parte, fără să-i condamni cu adevărat pe cei care au făcut răul din acel sistem? Aşa că, degeaba mi-am ars carnetul de UTC-ist, suntem conduşi (vorba unui prieten) de copiii lui Ceauşescu şi de fraţii lui Iliescu. La asta m-am gândit azi, când am citit ciudatul articol al lui Mihai Goţiu…