în fund de epave cătuşele sar
în fiecare dimineaţă
mă uit în oglindă
şi-mi mângâi mustaţa,
semăn puţin cu labiş,
când strâng ameninţător
din dinţi.
aş fi vrut să mor ca el la
douăzeci şi unu de ani,
să nu văd cum se transformă
totul în ceva de stânga.
cum se transformă
socialismul
într-o prăjitură cu frişcă,
înghiţită pe stomacul gol
la întrunirile politice.
un cuvânt închis şi condamnat
fără judecată .
lumea nouă a ieşit la lumină,
a căştigat prea uşor,
defilează acum pe calea victoriei.
consumaţi, consumaţi,
paradisul este atât de departe.
cerul arde de artificii,
în fund de epave cătuşele sar.
să uităm ce-am fost,
poate aşa,
o să trecem mai departe.
*poem dedicat zilei de 31 mai 2010
