Azi am vrut să merg la Librăria Humanitas Kretzulescu. S-o văd pe Herta Muller lansându-şi cartea. Şi să-mi măresc colecţia de cărţi autografe… Să fiu sincer, am vrut să merg acolo, ca orice român, din snobism. Dar oboseala de peste zi a învins snobismul. Ca să mergi la o asemenea întâlnire ar trebui să fii un scriitor/cititor cu caracter? Să fii moral, sau măcar să încerci? E greu să fii moral aici/acum? Să fiu şi mai sincer: au început să mă obosească poveştile cu disidenţi. Cred că din cauza cantităţii, nu a calităţii. Schlesak are-ntr-un fel dreptate, în citatul ăsta, rupt puţin din context:

„Este vorba despre Gulagul românesc, despre opoziţia interioară într-o perioadă a lagărelor de muncă şi a torturii, şi nu despre timpul disidenţei de lux a vremii de dezgheţ din perioada lui Ceauşescu, a grotescului rege cu sceptru şi coroană, care a amnistiat aproape toţi deţinuţii politici. Sub conducerea lui nu au mai existat acele ameninţări îngrozitoare la adresa vieţii şi existenţei, despre care vorbesc neîntrerupt disidenţii mai tineri până la laureata Premiului Nobel, lucru prin care ei exagerează acea epocă“.

P.S.: Faptul că am bloguit despre H.M. este tot o dovadă de snobism?