De câte ori vine Ovia la mine şi-l apucă dorul de vece, vede pe noptiera de lângă vasul de ceramică o carte. De fiecare dată, alta. Astfel, el a trecut în ultimele luni, cu indecenţă, prin lecturile sau relecturile, sau RRlecturile mele… Am încercat eu să-i explic că nu mai am timp să le fac pe toate, că acolo e singurul loc unde reuşesc să fac mai multe lucruri deodată, ca ainştain, că literatura bună se consumă-n locuri reci şi umede, dar degeaba. Ieri după ce l-a văzut pe Şarpe (*Tom Sharpe), cum îi zice Manu, m-a ameninţat (pentru a nu ştiu câta oară) cu: O să bag eu pe blog o postare despre cărţile din veceurile prietenilor mei! Ca să previn, am băgat chestia asta. Cât despre indecenţa oviană, m-am gândit chiar să lansez o colecţie editorială, intitluită: CARTEA DE PE VECEU, care ar avea un fulminant succes de casă…Revenind la noptiera de lângă closetul meu, Ovia a văzut, în ultimul timp, odihnindu-se pe ea, tot felul de chestii sensibile. Un Dan Perşa stropit cu apă de chiuvetă (Cărţile vieţii), puţin Joey Goebel albit de pastă de dinţi (Torture the artist), nişte Tournier (Picătura de aur), Vonnegut (Galapagos), Amis (Banii) şi Bukovski  (De duzină) cu coperţile-mbibate-n săpun lichid. Dar cel mai mişto a fost Şarpe (Wilt), din care-m citit azi pe closet, ultimul capitol. Nu poci să mă abţin, fără să scot ceva afară:

“Împăratul muştelor avea să dispară şi, odată cu el o să-şi ia zborul şi Shane, Femei îndrăgostite, Eseurile lui Orwell şi De veghe în lanul de secară, adică toate simptomele condescendenţei intelectuale, toţi acei viermi încovrigaţi ai sensibilităţii.“

La fel o să dispară şi cărţile de pe noptiera de lângă closetul meu, de câte ori îmi va călca cineva pragul casei!

Update: Manu a pozat noptiera de lângă veceu. Aia de sus e biblioteca unui englez tare căcăcios…