Într-un roman de Graham Greene, pe care l-am citit recent, am găsit următorul citat (…se potriveşte foarte bine realităţilor româneşti din ultimii douăzeci de ani):

Acela fu un ev preafericit,
Răul scăpând mereu nepedepsit.

Vrăjitoarea din Edmonton

Am căutat, ieri, informaţii despre o variantă tradusă&publicată la noi dar n-am găsit mare lucru. Nici în Istoria Oxford a literaturii engleze, de Andrew Sanders, pe care o am în bibliotecă n-am găsit vreo referire la The witch of Edmonton. Până la urmă, tot pe Internet am găsit mai multe date, despre această piesă de teatru scrisă de William Rowley, Thomas Dekker şi John Ford in 1621. Aici (*sau mai uşor de citit aici ) am răsfoit cartea căutată, în limba engleză. Pe youtube am văzut un fragment dintr-o actualizare canadiană a piesei, jucată într-un parc:

Şi o bucată bună, aici:

Am continuat, în somn, căutarea mea. Urmăream trei personaje pe un ecran LCD, la fel ca-ntr-un joc video. Un arnăut mustăcios cu vestă aurită şi pistoale la brâu, călare, însoţit de două tinere companioane.  La un moment dat, au descălecat  într-o curte. Casa, de fapt un bloc cu două etaje, părea nelocuită, betonul era murdar. La etajul al doilea, vrăjitoarea din Edmonton (de fapt un vrăjitor), cobora (sărea) din balcon în balcon. Aici visul o ia razna, ecranul dispare, eu mă trezesc în pielea arnăutului. Încalec în fugă şi călăresc spre ieşire, urmat de cele două companioane. Călărim trei cai albi. Curtea creşte, se lungeşte, apar porţi de lemn care se închid în faţa noastră. Am trecut de primele două porţi. Am spulberat lemnul putred din a treia poartă. Simt, în ceafă, răsuflarea vrăjitorului din Edmonton. În faţă, o pădure de brazi. Intrăm în ea şi  facem slalom printre copaci. Galopăm cu demenţă prin iarba deasă. M-am trezit, până la urmă, cu răsuflarea vrăjitorului în ceafă…