din visul meu cu M.M. Se făcea că eram într-o sală foarte mică, undeva prin vechea universitate… Mincu stătea pe jos, cu un picior sub el şi-mi zâmbea, cu zâmbetul acela frumos, ireal, carismatic… Mi-a zis, fără nicio introducere: joi vă aştept la Dalahlaua. N-am avut curaj să-l întreb ce este. Răspunsul meu a fost de fapt o întrebare: au voie şi studenţii care nu sunt de la Litere? Nu, mi-a zis şi mi-a zâmbit în continuare.

Azi, când am coborât din tramvaiul 25, m-am abătut pe la punctul de reciclare a maculaturii, în căutare de chilipiruri. Pe primul raft al cărţilor salvate de la topit, stăteau patru exemplare din poeziile lui Mario Luzi, traduse de Ştefania Mincu, iar pe raftul al doilea aşteptau trei exemplare din Gândirea slabă de Gianni Vattimo, la extraordinarul preţ de 2 lei bucata! Am cumpărat un volum de Mario Luzi, volum care-mi lipsea… L-am deschis la întâmplare şi am citit:

Numire

Deja era

iar noi îl căutam

numindu-l adevăr.

Era acolo

da

în haine pururi noi

aceeaşi

şi veşnic renăscută

identitate-

a ce? a ceea ce

fusese

şi-a fost

şi devenea

el însuşi continuu

în suflet

şi-n materie,

eternă primăvară

chiar a identităţii, orgoliu al prezenţei.

Era iar noi nu-l cunoşteam

atenţi să-l fabricăm

din propria-ne caducitate,

nu din risipă doar,

şi nu din pură vanitate.

Săptămâna asta am vizitat Muzeul de artă contemporană din Alicante, pe scurt: MACA. Un muzeu de artă contemporană într-un oraş provincial, din sudul Spaniei? Într-o clădire luxoasă, modernă (aproape de basilica Santa Maria) ? Iar vizitarea muzeului, gratuită ? Hm… aşa ceva n-o să vezi niciodată în Constanţa! Şi am zis Constanţa, pentru că Alicante are multe în comun cu oraşul nostru maritim. Oraşul meu natal. N-o să vă plictisesc cu prea multe informaţii, o să vă spun că, dintre toate colecţiile, cel mai mult ne-a plăcut Juana Frances, care combină într-un mod excepţional elemente inedite (becuri, dulii de prize, nisip, cioburi, plastic, scoici, material textil, etc.). Iar dintre toate lucrările, de departe cea mai…cutremurătoare este Arestul lui Rafael Canogar, o lucrare pe lângă care m-am învârtit mult timp . N-am zis nimic despre Joan Miró ca să nu par snob… Cu toate că fotografiatul era interzis, am riscat şi am tras câteva fotografii cu telefonul mobil. Dacă doriţi mai multe informaţii despre MACA puteţi accesa websitul muzeului.

După cadoul îmblănit pe care mi l-a făcut Manu, a venit replica mea. Un device cu un raport calitate preţ extraordinar! Tableta Odys LooX, ansamblată în Germania, de firma AXDIA International GmbH, ale cărei specificaţii sunt cel puţin suspecte ţinând cont de preţul cu care s-a vândut prin Europa (pornind de la 80 de lire sterline în Marea Britanie şi 449 de ron în România):

• Procesor la 1.2 GHz (Cortex A8 kernel)
• Display rezistiv de generaţie nouă (adică 7″ led backlight, şi -în premieră pentru un asemenea tip de display- multitouch) cu o luminozitate foarte bună şi un stylus pen pentru cei care vor s-o transforme într-o tabletă grafică…
• Memorie RAM 512 MB DDR3
• Memorie de stocare 4 GB, pe care am suplimentat-o cu un card de 8 GB microSD (37 de lei la cel.ro)
• Built-in camera la 2MP, speakers & microphone
• Web browsing, e-mail, social networks, games, e-books, video playback
• Port USB cu adaptor şi microUSB
• WLAN (802.11 b / g / n), G-sensor
• Disponibilă în România (deocamdată) în culoarea neagră

N-o s-o găsiţi la emag, însă a apărut deja la cel.ro, precum şi la ceilalţi retaileri din mediul online de produse IT, cel mai bun preţ fiind la Altex (449 lei şi 24 de luni garanţie). Pe forumurile englezeşti a avut review-uri pozitive, datorită calităţii materialelor folosite (carcasa din spate este dintr-un plastic solid, iar şasiul din aluminiu vopsit), dar în primul rând datorită ecranului, surprinzător de bun (luminozitate mare, rezoluţie f. mare pentru un ecran de 7″, adică 800X600) pentru un ecran rezistiv. Sper să fie la fel de rezistentă ca…un laptop Fujitsu, fabricat încă în Germania.

Softul cu care vine tableta este Android 2.3.3 Gingerbread, care are un doar un AndroidPIT nemţesc pentru instalarea programelor suplimentare, destul de sărac în aplicaţii, şi cu anumite probleme de funcţionalitate la instalarea unor programe… Soluţia, pentru a avea acces la Android Market-ul original, cel cu peste 300.000 de aplicaţii, majoritatea free, este instalarea temei GoLauncher EX, care are instalat nativ Android Market-ul de la Google, din care eu am introdus peste 30 de aplicaţii uzuale (de la suita office Google Docs, browser-ul opera sau dolphin, până la extraordinarul program de grafică vectorială Paint Easy , prin care-ţi transformi droidul într-o veritabilă tabletă grafică…).  În plus, Odys-ul vine cu suport nativ pentru Adobe Flash 11, ceea ce nu are, de exemplu, un Ipad 2. Cel mai bun browser este Dolphin-ul, care încarcă siturile destul de rapid şi cu care n-am avut probleme de afişare la navigarea pe web.

Nu am avut blocaje, sau probleme până acum, rulăm destul de multe progrămele pe ea, care nu consumă mai mult de 184 de MB din cei 512…Citeşte stick-uri USB şi recunoaşte chiar şi un mouse (dacă o tabletă are nevoie de aşa ceva!).

PRO:

1. Costă mai puţin decât un telefon mobil mediocru
2. Hardware puternic,
3. Display rezisitiv de calitate, cu o rezoluţie de 800 X 600, full HD (nu vede sacadat videoclipurile HD de pe youtube)
4. Construită nemţeşte din materiale chinezeşti,
5. USB host,
6. Webcam / Cameră foto
7. WLAN de viteză mare

CONTRA:

1. Nu vine cu Android Market-ul original, necesitând instalarea suplimentară a unei teme (cunoştinţe minime de IT, durează 3 minute instalarea!)
2. Bateria ţine 4 ore, forjată la maxim

Ce notă i-aş da? 9 din 10, fără să-mi pară rău.

Am citit acum câteva minute, pe pagina de fb a lui Iulian Tănase, o postare intitluită Ce cavaleri mici și triști produce țara asta! Hoax, fake…sau o poantă de stand up poetry pusă la cale de poetul Gelu Vlaşin ?  Dar, verificând, am constatat că…e pe bune, adică, Gelu Vlaşin a fost decorat de Mr. Băsescu & contrasemnat de Mr. Boc, fiindu-i conferit Ordinului Meritul Cultural în grad de Cavaler, prin Decretul Nr.28 din 16.01.2012, publicat în Monitorul Oficial pe data de 22 ianuarie 2011. Faptul că a fost decorat în timp ce alţii agitau pancarte nu e o crimă, însă, faptul că, după o astfel de săptămână, în care România a fiert în suc propriu, ieşi la rampă, pe blogul tău, cu o asemenea informaţie e…(mă abţin să spun ce-mi trece prin cap!) cel puţin ciudat. La fel de ciudat ca şi motivul pentru care a fost decorat (“în semn de apreciere pentru talentul şi dãruirea de care a dat dovadã în întreaga sa carierã literarã, pentru promovarea culturii româneşti în lume şi implicarea sa constantã în strângerea legãturilor dintre românii aflaţi peste hotare”).

Citind ultimul paragraf al motivaţiei prezidenţiale mi-au venit în minte următoarele:

1. Vlaşin a strâns bine legăturile dintre românii aflaţi în Diaspora, atât de bine încât a fost urgent recompensat (P.S.: Nu vă gândiţi acum la voturi furate în campania electorală, ultraprezidenţială, pentru al doilea mandat şi alte chestii mai puţin onorabile. Vlaşin n-ar fi în stare de aşa ceva!);

2. Vlaşin face parte din serviciile secrete (NU, cu siguranţă, nu! L-am cunoscut, la alegerile USR din anul 2009, şi, după ţinuta, mimica ori vrăjeala asumată acolo, sigur nu face parte din niciun serviciu guvernamental, secret sau nesecret…).

Cât despre “talentul şi dăruirea de care a dat dovadă în întreaga sa carieră literară” (sună de parcă s-ar fi încheiat, cumva…) îmi rezerv dreptul de a fi circumspect, extrem de circumspect. Ca să fiu sincer, nu am citit vreun text semnat de Gelu Vlaşin, care să mă mişte, ori…măcar care să mă facă să-mi pun întrebări

Concluzia: dacă pentru partea politică nu era cazul, pentru partea literară, nici atât, atunci de ce l-a premiat Traian Băsescu pe Gelu Vlaşin? O întrebare de care nu pot să scap.

Şi, pentru că a ieşit soarele (chiar a ieşit!) mă gândesc că, poate m-am pripit. Poate Gelu Vaşin are o coloană atât de puternică şi un spirit atât de vertical, încât o să refuze, acum, această distincţie, la fel cum a făcut-o luptătorul anticomunist Vasile Paraschiv, în anul 2008. Îmi place să cred că, la festivitatea de acordare a medaliei, Gelu Vlaşin o să-l umilească pe Traian Băsescu… Dar eu nu sunt decât un idealist!

Mult carton consumat. Multă hârtie. Mulţi nervi. Multe cărămizi, noaptea. Multe geamuri schimbate, pe bulevardul I.C. Brătianu. Mulţi oameni care strigau azi, să curgă sânge…De unde atâta optimism?

Există. Înghite totul, ca o gaură neagră. Când l-am auzit pe Mincu spunând asta, m-am gândit că e o exagerare de-a lui, una cu tentă livrescă, fără prea multe legături cu realitatea. Dar, după ce m-am mutat în Bucureşti, am văzut că vidul ovid transgresează sincera caracterizare a creativităţii dintr-o anumită zonă geografică. Este o stare de spirit. Pe care o simţi mai acut în centru decât în provincie… Mai ales dacă te-ai născut în provincie. E starea noastră de spirit, pe care o puncta Caragiale în Noaptea Învierii (”Știi să scrii? ești literat. / Știi să citești? ești critic.”) ? E un simptom al sociopatiei care mă-ncearcă de vreo câţiva ani? Până la urmă întâlnirile astea îşi au rostul lor. Să socializăm unii cu alţii. Să socializăm cu cititorii. Să-i rememorăm pe cei care nu mai pot socializa.

Cu toate că mi-e din ce în ce mai greu să socializez, vă aştept mâine, la orele 16.00 în clubul B!bl!otek din Constanţa la un 4+4.

A vrut să-i spună Opere cumplite, dar un actor i-a furat titlul. S-a gândit puţin la Opere incomplete, dar cineva apropiat i-a zis că sună mai bine Opere aproape complete. Până la urmă i-a zis grossomodo & ăsta e cel mai bun titlu pe care ar fi putut să-l găsească pentru colecţia sa…

Până la urmă am fost şi eu la lansare, pregătit să sparg nişte bani pe cărţile târgului de toamnă-iarnă. Însă am dat de târgul de bucate tradiţionale: fiecare tarabă cu pohta ei… Eu am luat o raţă ardelenească de 2 kg (i-am dat-o lui Caraman pe la nas, să-mi spună dacă e bună), un cârnaţ uscat de vită, vreo 3 borcane de zacuscă & vinete coapte şi un borcan uriaş cu gogoşari muraţi în saramură şi-nveliţi cu ierburi aromate. Am îndesat raţa şi cârnatul în rucsac, iar borcanele le-am luat în braţe. În taxiul care ne-a dus spre cârciumă am vorbit despre sulina, peştele braconat de turci, raţa mea din rucsac, vinul călugăresc de niculiţel şi, bineînţeles, despre armată. La Scena are o cameră în care-ţi laşi lucrurile (nu-mi vine acum în cap cum se cheamă şi nici n-am chef să caut) în care-am depus cu greu rucsacul meu cu o raţă ardelenească şi un cârnaţ uscat (despre care Manu crede c-ar fi de cal şi nu o contrazic) precum şi cele patru borcane. La masă n-am stat prea mult (mi-era frică să nu-mi fure cineva raţa din rucsac, mai ales că patronu’ cârciumii a văzut-o cât e de frumoasă şi m-a-ntrebat dacă nu vreau s-o prepare la tavă, cu usturoi şi vin). Îmi pare rău că n-am apucat să vorbesc prea mult cu Mugur, cu Silviu, sau cu Sorin, dar raţa-mi făcea prea tare cu ochiu’. Ieri am tranşat-o cu toată dragostea. Azi am preparat-o. Capul, gâtul şi cele două pipote pe care le-am găsit în ea au intrat la ciorbă. Restul au mers în ceaunul cu varză călită. De vreo treizeci şi nouă de ani n-am mai mâncat ceva atât de bun!

P.S: Pe patru decembrie mă-ntâlnesc cu ei la Constanţa, dar fără raţă…

Aveam nevoie de ceva rece, solid, foarte nou (ca tehnologie!) şi ieftin (550 eur. buget). După o săptămână de săpături m-am agăţat de o ofertă foarte bună: un desktop replacement cu un procesor puternic din familia Sandy Bridge, HDD de 750 GB, vreo 8GB memorie RAM şi display HD de 17,3, led backlight. Tastatură premiată, cu taste alfanumerice, placă video Nvidia GeForce GT540m, varianta cu 1 GB memorie GDDR3 & bus-ul pe 128 de biţi, inserţie de aluminiu pe şasiul de plastic, difuzoare Altec Lansing, etc. Singura problemă e că are 3,2 kg, însă, la viteza la care lucrez acum, chiar nu mai contează…. Să nu uit să vă spun care este punctul slab al acestui laptop: ecranul. Cu toate că este mare şi foarte luminos (prea luminos, câteodată), iar contrastul este satisfăcător, nu redă corect unele tonuri de gri, sau de verde, indiferent cât timp investiţi în calibrarea lui. Pentru multitasking, vizionare de filme HD, programare, navigare pe net, jocuri 3D de ultimă oră, jucate la un nivel mediu, este foarte bun. Dacă sunteţi pasionaţi de grafica vectorială & editarea foto profesională, şi totuşi vreţi mobilitate atunci trebuie să scoateţi mult mai mulţi (b)ani din buzunar pentru un MacBook Air! Chiar dacă nu pluteşte la fel de uşor ca Mac-ul, Asus K73SV este foarte puternic, consumă puţin & menţine răcoarea în pragul iernii…