Azi-noapte l-am vizitat pe Sorin, sau l-am visat. E totuna. Vagabondam amândoi prin Buzăul vechi (dacă există aşa ceva) pe strada anticarilor.  Ştiu că-mi spunea ceva important despre o carte cu coperţi roşii care urma să apară, dar eu nu-l auzeam. La fel ca toţi ceilalţi, mă auzeam doar pe mine. Totul s-a petrecut destul de repede pe o stradă întunecoasă, peste care mizerabila  burniţă se cernea ca-n Llosa. În faţa bibliotecii, lângă o cârciumă de cartier (în care, dacă intrai, berea la halbă şi transpiraţia miroseau la fel) l-am pierdut pe Sorin. Ştiu că biblioteca lumina altfel .Era o lumină caldă, gălbuie care mă vrăjea precum lumina unui felinar. Am spart vitrina cu piciorul şi am intrat în zgomotul de cioburi. La parter am găsit doar timbre şi cărţi. Am răsfoit o carte mare cu coperţile roşii, cartonate. Ilustraţiile, de fapt simple desene cu steaguri şi arme, amestecate cu textele ca-ntr-o carte de istorie, străluceau şi ele într-o culoare roşie. Deveneau transparente, filigranate, de fiecare dată când schimbam pagina. Pe măsură ce răsfoiam cartea, pe stradă zgomotul creştea. Din stradă venea un aer revoluţionar, de sfârşit de ocupaţie, care dărâmă  calm toate zidurile, ca-n Ian Mc Ewan. Am scos din buzunar un pistol şi am urcat uşor scările. La etaj, într-un fel de hol sau antreu, proprietarul mă aştepta speriat, sau doar trezit din somn. Era-mbrăcat într-o pijama galbenă, asortată cu lumina bibliotecii. În cap avea o scufie, asortată cu mobilierul vechi sau cu cărţile ciudate de la parter. Am îndreptat pistolul spre el şi l-am rugat să nu facă zgomot. Am început să răscolesc prin sertare, dar găseam doar feţe de pernă, toate galbene. L-am întrebat: Doar atât? Proprietarul s-a aplecat şi a scos de sub scrinul aflat în faţa mea o cutie de bijuterii. Mi-a întins-o fără să scoată nici un cuvânt. Am deschis-o şi…visul meu a avut o breşă. În cutie erau cinci căluţi de lemn, albaştri, pictaţi cu frunze roşii. I-am zis, arătându-i căluţul cel mai mare: Şi fata mea are un cal de lemn pictat, la fel ca ăsta . Asta a fost breşa, momentul care m-a trimis înapoi în lumea reală. M-am trezit. Primul sentiment a fost unul de părere de rău, că hold-up-ul de la bibliotecă n-a fost decât o plăsmuire a minţii mele.

Două inimi. Bine conturate. Bine legate. În mijlocul nopţii pozate. Dar de cine-s conturate? De şoferul anonim, care a derapat, puţin, chiar în faţa porţii noastre. Dacă tu crezi că asta-i o baladă, ia chitara. Eu cânt şi tu zdrăngăneşti…

Ce a fost asta?

Premiera din seara asta de la HBO (The fall, 2008) pe care au numit-o româneşte Legende pentru viaţă., m-a mişcat. Nu prin povestea suprarealistă pe care a ţesut-o Roy Walker, un cascador semiparalizat,  în jurul micuţei Alexandria (Catinca Untaru), într-un spital american din anii treizeci. Nu prin culorile, decorurile sau costumele terifiante care te ameţeau aşa cum te ameţeşte o lucrare de Salvador Dali, dacă o citeşti prea mult… Ci prin  faptul că, în rolul principal, a jucat foarte mişto o fetiţă de cinci ani din Bucureşti. De fapt ea nu a jucat (nici nu avea cum să joace la vârsta aia!) ci a chiar a crezut că tânărul cascador este cu adevărat paralizat şi asta a ajutat-o să fie atât de naturală şi să joace atât de… instinctual! Mă gândesc că şi copiii noştri au o şansă, chiar dacă s-au născut aici, în România. O şansă la un milion, la fel de pragmatică ca o hârtie la loterie. Şi toate astea-au pornit în mintea mea spre finalul filmului, când fetiţa a rostit, atât de româneşte, fluture, fluture…

Pe băiatul ăsta l-am cunoscut prin 2003, când lucram în sistem… A venit la Sulina cu bărcuţa şi l-am controlat la ieşirea din ţară spre Odessa. Nu s-a supărat când i-am reţinut, sub sigiliu, cele două pistoale cu gaze, pe care le-a recuperat la intrarea în ţară. Se mira doar de faptul că eu sunt un constănţean care lucrează-n Sulina. Mi-a spus asta de vreo  două ori şi graseia uşor pe unul dintre cuvinte. Un tip mişto, spontan, carismatic. În două cuvinte: un primar ambidextru, cum şi-ar dori orice oraş american !

Comunismul e ca un suc de portocale roşii de sicilia,

turnat eroic în recipiente din ce în ce mai mici.

se consumă de preferinţă în prima zi,

bine stors, ţinut puţin la rece.

Nu pot să scap de versul ăsta dement:

senzaţii tari din 1964,

umblă prin mintea mea cu liftul.

Acum Ceauşescu vinde tot:

de la prezervative la ciocolată cu rom.

Eu iubesc doar reclama aia cu umbreluţa cochetă,

pescăruşul agăţat de cer şi aripa nezburată spre soare.

NICULE,

la ăştia la Neptun,

sunt preţuri ca pe vremea noastră.

Dincolo de cerul curat Isus ne aşteaptă.

El bea o bere şi fumează nişte americane,

ce poate fi mai blând de atât?

mai XXX, mai vestic, mai feroce?

Iliescu n-o să vândă nimic.

Băsescu n-o să vândă nimic.

A furat până şi salutul lui Ceauşescu,

a pus pe el semnul victoriei.

Tinere Vakulovski nu mai aştepta,

ei nu te vor, noi nu te vrem.

Isus te-a chemat la o ţigară.

1.scris aici, pe blog (direct, personal, fără menajamente).

2. sunt la modă poemele care curăţă bine dinţii…

O să trec direct la subiect. Ieri am fost la un mall din cartierul Berceni şi am găsit în supermarket soia de la SanoVita. Dar nu orice fel de soia ci soia boabe, nemodificată genetic (sau cel puţin aşa scria pe ambalaj). Pentru că punga de 1 kg. era destul de ieftină (5,9 ron) m-am gândit s-o cumpăr şi să experimentez puţin…Am făcut până la urmă două feluri de mâncare şi am ocolit indicaţiile de genul: consumaţi soia neprocesată. Eu nu sunt yoghin, nici nutriţionist şi nu vreau să trăiesc…o sută de ani aşa că-mi place mâncarea procesată, cât mai gustoasă (în mintea mea, se repetă de multe ori o melodie dintr-un celebru desen animat, aia cu:  food, glorious food…). Am surfat puţin prin bătrânele cărţi de bucate şi până la urmă am am ales tocăniţa de soia. De fapt o reţetă pe care am dezvoltat-o singur, după inspiraţia de moment. Iată reţeta:

Tocăniţă de soia

Ingrediente:

• 400 gr. boabe de soia de la SanoVita
• 1 ceapă potrivită
• un căţel de usturoi
• 1 morcov mare
• 3-4 brocoli
• câteva fire de pătrunjel
• 1 ardei verde
• 1 lingură de cimbru
• o foaie mare de dafin
• 3 roşii potrivite şi 2-3 linguri de bulion
• ulei de măsline extravirgin
• sare şi piper, după gust

Mod de preparare:

Boabele de soia se lasă la înmuiat între 8 şi 12 ore (eu le-am lăsat doar şase ore şi unele dintre ele au fost destul de…crocante). Se fierb apoi la foc potrivit, într-o oală acoperită. Separat se călesc celelalte legume, într-o tigaie în care se toarnă 100 de grame de ulei de măsline extravirgin (ceapa tăiată mărunt, morcovul ras, restul legumelor tăiate normal). După ce soia a fiert foarte bine (apar deasupra câteva coji transparente, eu le-am pescuit pe majoritatea; cele mai multe ar trebui să iasă când soia stă la muiat, de aia sunt indicate cele 8 -- 12 ore…), turnaţi în ea amestecul de legume călite, peste care presăraţi cimbrul, sarea şi praful de piper. Nu uitaţi foaia de dafin, cele trei roşii şi bulionul gata pregătit. Lăsaţi totul să firbă 15-20 de minute, la foc mic, amestecând din când în când. La final presăraţi câteva fire de pătrunjel tăiate mărunt. Plicticoasă, nu? Însă, dacă o gustaţi cu puţină salată verde, o să spuneţi că nu mai vreţi să auziţi de tocăniţa de fasole… Pentru că am pus la înmuiat 500 de grame de boabe de soia, am mai făcut ceva.

Soia prăjită

Ingrediente:

• 100 de grame de soia (gramajul este pentru 2-3 porţii)
• ulei de măsline sau de palmier
• sare şi piper, după gust

Mod de preparare:

Se încinge bine uleiul. Boabele de soia (care au fost în prealabil înmuiate între 8-12 ore) se aruncă în uleiul încins şi se prăjesc la foc mare. Se scot când încep să plutească-n ulei, adică să se ridice deasupra (înainte să-şi schimbe culoarea în maroniu închis, pentru că-şi vor schimba şi gustul devenind puţin amare…). Se scot în farfurii întinse, pe care aţi pus câteva şerveţele de hârtie ca să absoarbă uleiul. Se presară sare şi piper şi se amestecă bine boabele prăjite. Se servesc calde sau reci la un pahar de vin sau bere. După prima porţie, o sa spuneţi că boabele de soia sunt mai bune decât alunele. După a doua porţie, mâncată repede, o să ieşiţi puţin să vomitaţi…

Bon appétit!

Uite şi un colaj cu melodia care mă bântuie:

Să nu vă speriaţi, este o postare simplă despre evoluţia salatei orientale în familia noastră. În ultimele luni, am  încercat diferite reţete de salată orientală, până am ajuns, azi, la asta (o producţie originală ManuX & GrigoreS, sau mai bine zis o coproducţie):

Ingrediente:

• o salată verde proaspătă
• 1/4 dintr-o varză verde sau roşie, după preferinţe
• o ceapă roşie potrivită
• 3 cartofi albi mari
• 5 ouă mici
• 2 felii groase de brânză bulgărească
• 250 gr. măsline
• 1/4 dintr-o lămâie mare
• 100 gr. ulei de măsline

Mod de preparare:

Se încinge foarte puţin varza în uleiul de măsline, astfel încât să rămână crocantă. Se fierb foarte bine cartofii în coajă , până când coaja începe să cadă singură. Se fierb ouăle. Se curăţă cartofii şi ouăle şi se taie cubuleţe peste varza puţin călită. Se curăţă măslinele de sâmburi şi se feliază peste cartofii şi ouăle amestecate deja. Se taie salata şi ceapa mărunt şi se amestecă cu celelalte ingrediente de mai sus. Peste ele se presară brânza (nu este necesar să fie rasă!) tăiată normal cu cuţitul. Se stoarce bucata de lâmâie într-o cană şi se toarnă peste legume. La final, salata se amestecă foarte bine, pentru că ăsta e secretul unei salate reuşite!

Bon appétit!

După asta plânge Mirunica în fiecare seară (tati, vreau degetele, vreau degetele…) :

Ce mai (litera)tura-vura, azi am trăit, la secţia de poezie a A.S.B., prima şedinţă administrativă. În care s-au validat dosarele celor care vor să fie userişti. Şi nu orice fel de userişti, ci userişti de Bucureşti. Am amânat destul de multe dosare pentru anul 2011 (…de fapt, o modalitate politicoasă de a spune un NU hotârât veleitarilor) şi am trimis comisiilor centrale vreo trei dosare, dintre care două mi s-au părut excepţionale. Nu dosarele…ci volumele propuse, sau mai bine zis autoarele.  Pentru că sunt două autoare pe care sunt sigur că le-ai citit. Iar dacă nu le-ai citit, măcar ai auzit de ele. Prima, Denisa Mirena Pişcu (n. 1980), despre care am găsit o prezentare marca M.M., din anul de glorie 2003. Am selectat de acolo un text care merge-n perioada asta foarte bine:

“Sunt îngrozită în fiecare noapte

de sunetul ceasului deşteptător.

Prea repede a trecut martie,

înainte să mă mai pot da

încă o dată pe gheaţă.

Dimineaţa mă trage cu colţii ei transparenţi,

imi oferă otrava pe tavă.”

Îmi cer scuze, dar trebuie să fac o pauză. Împing tastatura şi văd cum apare pe birou un castron mare cu îngheţată. De fapt un mix de ciocolată cu fructe de pădure, făcut de Manu din două cutii Betty Ice de 900 de grame. Mmmm, e cea mai bună îngheţată made in romania. Las bucăţile mari de cacao să se topească pe limbă si mă răcoresc cu fructele de pădure dezgheţate, dulci-acrişoare. Uite, îi fac reclamă gratis pentru că miroase bine, e gustoasă şi creează dependenţă! Aşa cum creează, la un anumit nivel al percepţiei, textele Doinei Ioanid, cea de-a doua autoare selectată. Cred c-ai frunzărit şi tu Cartea burţilor şi a singurătăţii, prin libraria de lângă Muzeul Literaturii, dacă n-ai avut bani s-o cumperi. Aici găseşti un text din cartea asta. Lectură plăcută. Şi…poftă bună (îţi zic de pe-acuma, cu toate c-o să ai din belşug când o să-ţi bagi limba prin minunăţia de mai jos  :) )! Până la urmă o să te lingi pe buze, aşa cum m-am lins şi eu.

Nu-mi tai venele de obicei după filmele muzicale, dar în cazul ăsta o să fac o excepţie! Mai ales când joacă Meryl Streep. Mamma Mia e un film foarte mişto din 2008, care te plimbă, într-un mod original, prin muzica .N-am zis muzica pop sau pop-rock, pentru că  este deja un gen aparte…Filmul te poartă prin toate melodiile lor de succes. Să nu intri-n panică dacă o să vezi că unele melodii au versurile  modificate după situaţiile prin care dansează actanţii. Toată muzica asta se lipeşte foarte bine de scenariul semnat de Catherine Johnson. Sunt sigur că aţi văzut filmul. Eu doar vi-l reamintesc…

Iată şi linkul cu torentul care a mers cel mai bine. Mergeţi pe mâna celor de la AXXO…sunt riperi de încredere ! Aici aveţi şi subtitrarea. Ce să zic, este un film care se poate dansa fără probleme la orice  petrecere.

Uite şi materia PRIMĂ & LIVE: