A vrut să-i spună Opere cumplite, dar un actor i-a furat titlul. S-a gândit puţin la Opere incomplete, dar cineva apropiat i-a zis că sună mai bine Opere aproape complete. Până la urmă i-a zis grossomodo & ăsta e cel mai bun titlu pe care ar fi putut să-l găsească pentru colecţia sa…

Până la urmă am fost şi eu la lansare, pregătit să sparg nişte bani pe cărţile târgului de toamnă-iarnă. Însă am dat de târgul de bucate tradiţionale: fiecare tarabă cu pohta ei… Eu am luat o raţă ardelenească de 2 kg (i-am dat-o lui Caraman pe la nas, să-mi spună dacă e bună), un cârnaţ uscat de vită, vreo 3 borcane de zacuscă & vinete coapte şi un borcan uriaş cu gogoşari muraţi în saramură şi-nveliţi cu ierburi aromate. Am îndesat raţa şi cârnatul în rucsac, iar borcanele le-am luat în braţe. În taxiul care ne-a dus spre cârciumă am vorbit despre sulina, peştele braconat de turci, raţa mea din rucsac, vinul călugăresc de niculiţel şi, bineînţeles, despre armată. La Scena are o cameră în care-ţi laşi lucrurile (nu-mi vine acum în cap cum se cheamă şi nici n-am chef să caut) în care-am depus cu greu rucsacul meu cu o raţă ardelenească şi un cârnaţ uscat (despre care Manu crede c-ar fi de cal şi nu o contrazic) precum şi cele patru borcane. La masă n-am stat prea mult (mi-era frică să nu-mi fure cineva raţa din rucsac, mai ales că patronu’ cârciumii a văzut-o cât e de frumoasă şi m-a-ntrebat dacă nu vreau s-o prepare la tavă, cu usturoi şi vin). Îmi pare rău că n-am apucat să vorbesc prea mult cu Mugur, cu Silviu, sau cu Sorin, dar raţa-mi făcea prea tare cu ochiu’. Ieri am tranşat-o cu toată dragostea. Azi am preparat-o. Capul, gâtul şi cele două pipote pe care le-am găsit în ea au intrat la ciorbă. Restul au mers în ceaunul cu varză călită. De vreo treizeci şi nouă de ani n-am mai mâncat ceva atât de bun!

P.S: Pe patru decembrie mă-ntâlnesc cu ei la Constanţa, dar fără raţă…

La jeg, trebuie să circuli cu maximum 30 de m pe oră. Altfel te loveşti de mese. La jeg, trebuie să ai cuţitaşul în mână. Altfel n-o să ştii ce să faci cu fumul (norul?) de ţigară… La jeg, nu trebuie să porţi mulţi bani la tine: o cafea = 2 lei (…e mult mai bună ca la la Mc), o ciorbă = 3 lei, o friptură vreo 6 lei, iar berea, undeva între ciorbă şi friptură . La Jeg, o să asculţi doar rock şi o să vezi multă inteligenţă tânără, înghesuită pe metru pătrat. La Jeg are vreo 20 de ani, eu mi-l amintesc, neschimbat, din vremea studenţiei mele IDD-iste, când beam bere şi intram  curajos la examene…Singura noutate a fost întâlnirea cu Tomiţă, care aştepta, plictisit, să fie servit.

Dacă ieşi din La Jeg şi mergi vreo 50 de m, în interiorul complexului, o să dai de o cantină, care a rămas şi ea, neschimbată de vreo 21 de ani. Până şi tăvile sau castroanele cazone pentru supă, sunt acelelaşi. Preţurile, asemănătoare cu cele din 1991: 2,5 lei ciorba (ţărănească, de pui sau de fasole), între 4 şi 7 lei felul doi cu garnitura inclusă (escalop de vită, chiftele marinate cu orez la cuptor, ceafă de porc, fasole cu ciolan – de aia bună, fiartă la cazan şi multe altele pe care  nu mi le amintesc…) şi 2 lei salata (de crudităţi sau de varză murată). Am fost de câteva ori săptămâna trecută şi m-am simţit bine (tânăr?)!

Dar să revenim…La jeg. Îl găsiţi în Complexul Studenţesc Leu, Bd. Iuliu Maniu 1-3.

G. îl prăznuieşte azi pe  Art Clokey().  PE dezbate azi o rezoluţie privind aderarea noastră la spaţiul Schengen. Eu îi brutalizez pe şoferii care nu dau prioritate pietonilor (două victime în ultimele trei zile, ultimul a plecat acasă cu un far spart şi bara din faţă-ndoită)…Ca să-mi omor demenţa şi să devin un om mai bun, gătesc. Experimentez pentru Manu. Azi am luat din Piaţa Rahova, de la măcelăria mea favorită ( La Taicu), fudulii de porc (coiţe, că sună mai mişto) pe care le-am gătit astfel:

Pentru că erau curăţate de pieliţă, am aruncat coiţele într-un castron cu apă rece, unde le-am lăsat să se răcorească vreo 20 de minute. Am tăiat 6 cepe albe, pe care le-am dat prin răzătoare şi le-am pus la călit într-o tigaie mare cu puţin ulei de măsline. Am curăţat 2 cartofi barosani (de 400 de gr. fiecare!) pe care i-am tăiat rondele şi i-am pus la fiert. Am scos coiţele rebegite din apă, le-am operat şi le-am aruncat peste ceapa călită, am dat focul la minim şi am le-am pus capac . Le-am lăsat să năduşească vreo 17 minute, timp în care am scos cartofii fierţi şi i-am pus la călit într-o altă tigaie, în care am topit în prealabil 1/2 de pachet de unt. I-am presărat cu sare, busuioc şi piper, i-am trezit şi i-am întors pe partea cealaltă, iar când au fost rumeniţi i-am tăvălit în pătrunjel verde şi am stins focul. În paralel cu toate astea am pus 3-4 linguri cu vârf de smântână peste coiţele clocotite, am amestecat bine şi am lăsat tigaia să mai fiarbă câteva minute până s-a făcut un sos alb, consistent. Am pus în farfurii cartofii rumeniţi în unt şi tăvăliţi în iarba de pătrunjel, iar peste ei am turnat coiţele şi sosul alb.

Farfuria mea, arăta cam aşa:

Vrei să ştii cum a fost? Întreab-o pe Manu…

Durată estimată: 45 de minute (10 minute prepararea şi aprx. 35 minute coacerea la cuptor).

Ingrediente:

• două linguri de unt
• un plic de cacao marca Dr. Oetker
• o cană de (200 de ml.) zahăr
• o cană de făină
• 1/2 cană de lapte
• 2 ouă bătute cu spor
• 100 de gr. de nucă

Iată cum se prepară:

Se amestecă bine untul cu zahărul. Se adaugă laptele, făina, pliculeţul cu cacao şi nuca. Se amestecă 3-4 minute cu mixerul. Pasta rezultată se toarnă într-o tavă de cozonac (de preferat marca tefal, că nu se lipeşte…) care a fost unsă în prealabil cu puţin unt şi presărată cu un praf de făină. Se coace în cuptorul (încălzit în prealabil) timp de 30 – 35 de minute.

Cum arată?

Ce gust are?

Pentru o prăjitură rapidă e…mmmmm!

În ultimii doi ani am început să aleg pâinea cu mare atenţie… Înainte de  perioada menţionată, cumpăram pâinea după alte criterii. Ea trebuia să fie mare, albă şi foarte ieftină ca să intre cu uşurinţă în sacoşa mea . Acum mă uit la conţinut (proteine, grăsimi, carbohidraţi, fibre şi vitamine), adaosuri  (E-uri, coloranţi) & conservanţi. Am testat toate mărcile mari de păine: Dobrogea, Grewe, Vel Pitar, Titan sau Băneasa.  De curând am descoperit Rotunda Românească, care vine feliată & mişto împachetată în trei variante: Pâine cu secară, Pâine albă rustică şi Pâine integrală cu fibre. De exemplu, azi consum pâine albă rustică,

pentru că n-am mai găsit la chioşc pâinea integrală cu fibre, cea ambalată în folie portocalie (sper că nu e o aluzie politică) care, după părerea mea, e cea mai bună pâine feliată pe care am mâncat-o până acum. De ce? În primul rând că, după ce o mânânc, nu mă doare stomacul. Are coaja potrivită (nici tare nici moale!) la fel de bună la gust ca şi miezul (se văd cerealele în el). Nu are E-uri, agenţi de afânare, coloranţi alimentari sau conservanţi. Ca să citez de pe ambalaj: “Pâinea integrală cu fibre Rotunda Românească este bogată în vitamina B1 şi sursă de fibre, minerale (fosfor, zinc, magneziu) şi vitamine (E, B2, B6 şi PP)”. De asemenea, “fiecare 100 g pâine integrală cu fibre Rotunda Românească conţine”:

În plus, dacă o ungi cu unt şi întinzi peste el puţin gem de casă, zici că mănânci o prăjitură de lux.

Cât despre culorile în care vin ambalate versiunile feliate aş avea o singură observaţie: schimbaţi fraţilor ambalajul de culoare verde în care vine-mbrăcată pâinea cu secară feliată, nu de alta, dar oamenii se cam feresc de băuturile &alimentele prea verzi…

Final: Cineva o să mă-ntrebe dacă am şi un backup. Da, am descoperit în Bucureşti, undeva pe 13 Septembrie (aproape de intersecţia cu Drumul Sării) o brutărie/patiserie turcească. O să povestesc despre asta cu altă ocazie…

Beau foarte rar. Doar vin,  dulce şi aromat . De sărbători (Paşte&Crăciun). Zilele trecute am ajuns pe la Real, la standul de vinuri, unde poţi degusta orice soi/brand doreşti. Mi-am pus pe limbă nişte vin alb de Tokaji Furmint. Dulce, fără să fie greţos ca vinul licoros Lacrima lui Ovidiu, aromat, însă fără ca aroma să otrăvească dulceaţa vinului…Ce mai, un adevărat poem maghiar. Cel mai bun poem maghiar, pe care l-am gustat până acum! Am luat o stică de 500ml, din 2008, la 16 lei pe care am băut-o cu Manu.

Dacă vrei să guşti, uite cum arată:

Azi mi-am pierdut vocea. În tramvaiul 25, printre călătorii grăbiţi să urce sau să coboare. Miruna mi-a zis acum cinci minute: nu-i nimic tati, o să mergi la doctou mâine şi o să-ţi găseşti vocea. Azi a fost o zi proastă. O zi în care , împreună cu Manu, am pedalat cu greu. O zi în care, după toate eforturile noastre de a mulţumi un client din cartierul Militari, am servit masa prin Romană, La mama. N-am intrat până acum într-o cârciumă care să se cheme La tata… Însă La mama am mâncat foarte prost. Am ales din meniul ăsta de 17,44 lei Mai departe

…repede că n-am timp. Mâine o să mă plimb prin Chiustenge, o să fac o baie-n mare în cinstea sezonului care se apropie. Pănă atunci, aş vrea să vă citesc o reţetă nouă. De ce am zis că aş vrea să vă citesc? Pentru că, chiar o s-o citesc de pe noul blog lansat de noi, Gastronomice. Reţeta, inspirată din cartea lui Alexander Reinhardt se cheamă Gustare de ciuperci. Poftă bună!