Azi mi-am încântat auzul cu nişte Gastronomice de Păstorel Teodoreanu. Citez: … soţul meu mi-a adus un miel de Dobrogea. E cel mai bun pentru friptură, zic. Ştiu, dar n-am frigare. [...] I-am dictat precum urmează: Borş de miel. Vă las să ascultaţi singuri toată povestea, în lectura actorului Valentin Uritescu.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Să nu uit: dacă găsiţi la hypermarket smântână  Milli la găletuşă (cum zice Manu) să luaţi. Are lipit pe capac un CD cu Gastronomicele lui Păstorel Teodoreanu, produs în colaborare cu Humanitas Multimedia .

Pentru că aşa trebuie…vă urăm un Paşte foarte mişto.

Săptămâna asta mulţi dintre voi ţin post. M-am gândit să vă spamez cu o reţetă. Simplă şi delicioasă. Noi am experimentat-o în seara asta, pornind de la volumul lui Alexander Reinhardt ( …ierburi de leac & reţete tradiţionale de post şi de dulce). Pe scurt:

Ingrediente:

700 grame fasole uscată (eu recomand fasolea cu bobul mare, e mai uşor de curăţat) care se ţine la înmuiat între 6-8 ore (eu am lăsat-o 12 ore)

3 cepe roşii

1 linguriţă de lămâie, puţin ulei, sare şi piper după gust

Cum am preparat-o:

Am fiert fasolea în 3 ape (practic se ţine fasolea la fiert câte 20-30 de minute, se clăteşte cu apă rece şi se reia operaţiunea de 2 ori) cu puţină sare (se poate înlocui sarea cu un cub Knorr de legume).Am curăţat de coajă fiecare bob de fasole. Am pus fasolea curăţată din nou la fiert îpreună cu 2 dintre cele 3 cepe, tocate mărunt. După ce a fiert bine am scos fasolea, folosind o sită de plastic şi am păstrat puţină fiertură. Am lăsat-o puţin să se răcească şi …aici m-am blocat, pentru că m-am grăbit să frec fasolea cu o lingură de lemn folosind puţin ulei de măsline, zeama de lămâie şi mai mult de trei linguri de fiertură în loc de una singură! Aici m-a salvat Manu, strecurând cu răbdare fasolea prin găurile sitei de mai multe ori până a obţinut o pastă omogenă. Practic, era foarte uşor să obţin crema… Trebuia să frec cu o lingură de lemn boabele de fasole aflate în sită, până ce treceau prin pereţii sitei şi se transformau în pastă în vasul aflat dedesubt, turnând din când în când câte puţin ulei si 1 lingură de zeamă primordială. La final am amestecat şi cea de-a treia ceapă, tocată mărunt, în pasta de fasole şi am presărat piperul. Am ornat pasta/icrele de fasole  (cum le spune Reinhardt) cu câteva felii de măsline. Rezultatul a fost uimitor…N-a mai rămas nimic pentru micul dejun de mâine !

O să trec direct la subiect. Ieri am fost la un mall din cartierul Berceni şi am găsit în supermarket soia de la SanoVita. Dar nu orice fel de soia ci soia boabe, nemodificată genetic (sau cel puţin aşa scria pe ambalaj). Pentru că punga de 1 kg. era destul de ieftină (5,9 ron) m-am gândit s-o cumpăr şi să experimentez puţin…Am făcut până la urmă două feluri de mâncare şi am ocolit indicaţiile de genul: consumaţi soia neprocesată. Eu nu sunt yoghin, nici nutriţionist şi nu vreau să trăiesc…o sută de ani aşa că-mi place mâncarea procesată, cât mai gustoasă (în mintea mea, se repetă de multe ori o melodie dintr-un celebru desen animat, aia cu:  food, glorious food…). Am surfat puţin prin bătrânele cărţi de bucate şi până la urmă am am ales tocăniţa de soia. De fapt o reţetă pe care am dezvoltat-o singur, după inspiraţia de moment. Iată reţeta:

Tocăniţă de soia

Ingrediente:

• 400 gr. boabe de soia de la SanoVita
• 1 ceapă potrivită
• un căţel de usturoi
• 1 morcov mare
• 3-4 brocoli
• câteva fire de pătrunjel
• 1 ardei verde
• 1 lingură de cimbru
• o foaie mare de dafin
• 3 roşii potrivite şi 2-3 linguri de bulion
• ulei de măsline extravirgin
• sare şi piper, după gust

Mod de preparare:

Boabele de soia se lasă la înmuiat între 8 şi 12 ore (eu le-am lăsat doar şase ore şi unele dintre ele au fost destul de…crocante). Se fierb apoi la foc potrivit, într-o oală acoperită. Separat se călesc celelalte legume, într-o tigaie în care se toarnă 100 de grame de ulei de măsline extravirgin (ceapa tăiată mărunt, morcovul ras, restul legumelor tăiate normal). După ce soia a fiert foarte bine (apar deasupra câteva coji transparente, eu le-am pescuit pe majoritatea; cele mai multe ar trebui să iasă când soia stă la muiat, de aia sunt indicate cele 8 -- 12 ore…), turnaţi în ea amestecul de legume călite, peste care presăraţi cimbrul, sarea şi praful de piper. Nu uitaţi foaia de dafin, cele trei roşii şi bulionul gata pregătit. Lăsaţi totul să firbă 15-20 de minute, la foc mic, amestecând din când în când. La final presăraţi câteva fire de pătrunjel tăiate mărunt. Plicticoasă, nu? Însă, dacă o gustaţi cu puţină salată verde, o să spuneţi că nu mai vreţi să auziţi de tocăniţa de fasole… Pentru că am pus la înmuiat 500 de grame de boabe de soia, am mai făcut ceva.

Soia prăjită

Ingrediente:

• 100 de grame de soia (gramajul este pentru 2-3 porţii)
• ulei de măsline sau de palmier
• sare şi piper, după gust

Mod de preparare:

Se încinge bine uleiul. Boabele de soia (care au fost în prealabil înmuiate între 8-12 ore) se aruncă în uleiul încins şi se prăjesc la foc mare. Se scot când încep să plutească-n ulei, adică să se ridice deasupra (înainte să-şi schimbe culoarea în maroniu închis, pentru că-şi vor schimba şi gustul devenind puţin amare…). Se scot în farfurii întinse, pe care aţi pus câteva şerveţele de hârtie ca să absoarbă uleiul. Se presară sare şi piper şi se amestecă bine boabele prăjite. Se servesc calde sau reci la un pahar de vin sau bere. După prima porţie, o sa spuneţi că boabele de soia sunt mai bune decât alunele. După a doua porţie, mâncată repede, o să ieşiţi puţin să vomitaţi…

Bon appétit!

Uite şi un colaj cu melodia care mă bântuie:

Să nu vă speriaţi, este o postare simplă despre evoluţia salatei orientale în familia noastră. În ultimele luni, am  încercat diferite reţete de salată orientală, până am ajuns, azi, la asta Mai departe

365 de zile, 536 de reţete. Multe dintre ele folosind untul în locul untdelemnului. Toate inspirate din cartea Juliei Child, Măiestria Gătitului franţuzesc, care a revoluţionat în anul 1961 arta culinară americană prin modul în care a interpretat gătitul clasic franţuzesc pentru americanul de rând şi a avut, până azi, vreo 49 de ediţii. De fapt, a fost mai mult o reinventare decât o interpretare…536 de reţete practicate cu fior mistic de Julie Powell, în bucătăria mică din apartamentul închiriat  în suburbiile oraşului Queeens. 536 de postări pe blogul The Julie/Julia Project, care la începuturile web 2.0 a înregistrat un record de audienţă. Două poveşti adevărate unite de acelaşi scenariu. La un capăt al naraţiunii stă ambiţioasa Julie Powell, care vrea să fie mai mult decât o simplă rotiţă corporativă şi să facă ceva în viaţa ei, la celălat capăt, Julia Child, o gurmandă fericită care-şi ridică, în anii cincizeci, pasiunea la rang de artă.  Între cele două colţuri este un con de umbră, luminat din când în când de dialogul imaginar al Juliei Powell cu Julia Child (Julie n-a întălnit-o niciodată pe Julia, care a fost pentru ea, aşa cum spunea un la un moment dat un personaj, doar un prieten imaginar). Poate singurul punct comun pe care l-au avut cele două femei a fost faptul că, amândouă au avut soţi la fel de buni, care au crezut&investit în ele… Julie&Julia este, în opinia mea, cel mai bun film al anului 2009 cu un scenariu bine scris şi cu actori excepţionali. Intenţia mea nu este să fac o cronică a filmului, cu atât mai puţin să-l povestesc. Ce sens ar mai avea să repovestesc fapte care s-au întâmplat cu adevărat şi care au fost deja re(re)povestite, când aş putea, mai simplu, să vin şi eu cu ceva nou! Cu câteva poze mai mult sau mai puţin culinare şi…chiar cu o reţetă. Dacă nu v-aţi săturat deja de chestiile grele care se prepară de obicei de sărbători, iată ce am pregătit noi zilele astea: curcan cu piersici în sos de vin alb.

Iar dacă vreţi ceva dulce, trageţi cu ochiul la tortul Mirunei (pe 20 decembrie a mai crescut un level:))!

Acum vine şi reţeta:

Curcan cu piersici în sos de vin alb

1. 1 curcan mic (3-5 kg.)
2. 300 ml de vin alb, de preferat Fetească albă demisec
3. umplutură:

• o ceapă tăiată mărunt,
• 3-4 piersici decojite tăiate cuburi,
• 1/2 piept de pui fiert şi tăiat mărunt
• un pumn de pătrunjel şi puţin mărar
• cimbru
• 1 praf de sare
• piper negru măcinat după gust
• ficatul, inima şi pipota de curcan fierte şi tăiate mărunt
• 1 lingură de unt (Julia Child ar zice că nu poţi avea niciodată prea mult unt…)

Mod de preparare: se călesc ceapa şi piersicile, se adaugă pieptul de pui, măruntaiele de curcan, se amestecă cu condimentele amintite şi se umple curcanul cu acestea. Se închide carcasa curcanului cu 2 scobitori, sau -pt. cine are răbdare- se coase. Într-o tavă ovală (sau pătrată, etc.) încăpătoare, care se unge în prealabil cu o lingură de unt, se aşează curcanul pe care se presară sare, piper negru măcinat, boia de ardei dulce. Curcanul se poate unge cu ulei de măsline sau unt topit. Vinul alb se toarnă în tavă în jurul curcanului şi se mai poate adăuga şi puţină apă. Se acoperă f. bine curcanul cu o folie de aluminiu, marginile tăvii să fie aproape sigilate (o condiţie necesară ca friptura să fie suculentă, nu tare, uscată, etc.) şi se ţine la cuptor acoperit o oră şi jumătate, apoi se scoate folia de aluminiu şi se mai ţine 15-25 de minute până se rumeneşte.

Bon appétit!

Update: (pt cei care n-au înţeles ce-am vrut să zic): Am văzut filmul în timp ce consumam curcanu’. Reţeta sus-menţionată e o producţie originală din inventarul culinar al Manuelei…Nu mai speculaţi că ajungeţi la…bursă!