Era vorba despre un baiat pe nume Tom.

Tom era pasionat de cartile magice. Mereu  a simtit ca are ceva special. În fiecare zi citea câte o poveste despre magicieni, vampiri,  spiridusi…

Într-o zi, cand s-a întors de la scoala, s-a uitat in oglinda. S-a speriat! Nu se vedea in oglinda. Acum a înţeles de ce nu-i dadeau voie parintii sa se uite in oglinda. A mai observat ca i-au crescut colti. Si-a dat seama ca e un vampir.

La masa i-a intrebat pe parinti, acum cât timp s-au cunoscut? Tatal lui a avea o gura sloboda  si intr-o fractiune de secunda i-a zis ca acum trei mii de ani. Mama i-a explicat  totul despre vampiri. Trebuia sa se mute într-o alta dimensiune.  Casa  lor era de fapt un castel. Jos se gasea o temnita. Castelul era inconjurat de ziduri mari. La mijloc era mansarda si  sus camerele de dormit. Tom a primit un cufar magic. In el puteau incapea mai mult de opt sute de obiecte. In loc de saltele ei dormeau in sicriuri. Era sa uit! Nu v-am spus de ce s-au mutat. Dupa cum stiti, sunt vampiri, iar vampirii nu se pot  abtine. Parintii lui Tom si-au infipt dintii intr-un încuiat, adica muritor. Odata ce bei sangele unui muritor trebuie sa te muti in alta parte. De ce? Ca sa nu fii prins ca esti vampir si mai ales, asa e traditia.

Tom s-a adaptat la scoala de magie. Si-a facut multi prieteni, dar si dusmani. Majoritatea prietenilor erau pentru cine este. Adica un vampir. Pritenii cei adevarati erau Sara, fiind vrajitoare si Somn. Era de fapt un trol. Numele adevarat era Nick, dar toti îi spun Somn deoarece doarme mereu. Somn, cand sforaia, arata de parca si-a cumparat un sfan. Sfanul era un aparat care redă o convorbire. Cum sunt la noi telefoanele. Sara si-a pierdut bagheta. Era atat de furioasa incat putea smulge dulapul. Faţa i se inrosise, parul ei aramiu i se ridicase in sus. Puterile ei au luat razna. A transformat scoala intr-o broasca. Profesorul a pedepsit-o.  Pedeapsa era sa  linga toate baghetele din clasa.

Materiile pentru vampiri erau biclava, sicritava, mortalva si labirnava, iar a magicienilor  concursul  de mături, vrăji, poţiuni…..  Biclava, adica exersarea coltilor, sicritava,  scrierea in limba vampirilor, mortalva, poţiune pentru a păcăli pe cineva si labirnava, înseamna sa te lupti cu dusmanii tai, exersarea vitezei vampirilor. Toate materiile se termina cu va. Va  vine de la vampiri si de la va urma,  va trăi,  va musca si va suge.

Într-o seara, pe lună plină, Tom nu putea sa doarma. Statea afara pe sicriu si privea uimit cum liliecii îşi luau zborul. Liliecii erau cei mai buni prieteni ai vampirilor. Si daca tot am adus vorba, vampirii se puteau transforma in lilieci. Fiecare vampir era pazit de catre un liliac. Cum avem noi ingeri. Cand se transforma in liliac, de fapt se transforma in proctectorul care se ascundea in spatele lui.

Dis-de-dimineata, Tom se pregatea sa plece la scoala. Cand a ajuns la scoala, cineva s-a luat de el. Inamicul lui de moarte. Juan Manuel! Sau mai bine spus Dinamicul. Ce pacat! Nu mai avea mult timp pana incepeau orele. Daca nu trecea Mr. Elevator nu scapa basma curata. Ce bine ca mi-am adus aminte! Fiecare vampir, magician, spiridus…. are cate o porecla. Asa! Unde am ramas? A, da! Mr. Elevator l-a certat pentru ce era sa faca. De atunci, Juan Manuel, adica Rautatea, porecla lui,  nu l-a mai lasat in pace. A  întrebat-o pe mama lui cati ani are si care e porecla lui. Mama i-a zis ca are opt sute de ai si ca porecla lui o va descoperi in timp.

Tom nu a inteles ce a vrut sa zica prin „o sa o descoperi in timp”. S-a tot gandit……  Bineinteles! Toate povestile incep cu într-o zi,  in mijloc au un personaj negativ si se termina scapand de el cu un final fericit. Eu o sa scap de el mai devreme. Asa! Fericirea vietii! Tocmai a aflat ca Rautatea s-a mutat la alta scoala. L-a ameninţat ca o sa se intoarca mai puternic ca niciodata! O, se pare ca am ajuns la jumatatea povestii! În fine!

În seara următoare se sarbatoreste ziua WELL, adica ziua vaga insamnand ……cum e la noi Craciunul. Doar ca nu au brad, iar cadourile erau magice cum ar fi un portal spre o alta dimensiune, o molecula a timpului sau o lupa orbitoare. La scoala se organizau www pe tema asta. Www adica concursuri. De fapt se scria www si se citea winxiva. Va! Stiti voi!

A doua zi la scoala,  a aflat ca in spatele unui varcolac rau, se ascunde o faptura buna si sufletista. Era vorba despre Juan Manuel. Din acel moment au devenit cei mai buni prieteni. Juan a descoperit ca porecla lui era de fapt Bunatatea.

A sosit momentul! Ghiciţi ce a primit! Nu ghiciti ca va spun! A primit un glob de cristal. Prin el puteai sa vezi tot ce vrei….

P.S.:

Dacă aş fi citit această schiţă în antologia Cartea cu himere (Colecţiile Cotidianul/ed. Univers 2008) n-aş fi crezut c-a fost scrisă de un copil de 10 ani! M-aş fi gândit la  J. K. Rowling sau la orice alt scriitor de acelaşi gen, care calcă pe reţeta vrăjitor bun-vrăjitor rău, atunci când recuperează un univers magic care a făcut, deja, prea multă carieră. Monştri, vampiri, vârcolaci, uriaşi, dragoni şi alte fiinţe imaginare care ne-au cucerit în ultimii zece ani. Însă istoria semnată by Mary are, dincolo de subiectul abordat, o savoare pe care numai o poveste născocită de un copil ar putea s-o aibă. Iar jocurile de cuvinte depăşesc cu mult vârsta autorului…

Ieri am fost cu Miruna la mall. Am dus-o prin toate locurile zgomotoase pentru copii. A văzut bradul uriaş şi căsuţa din poveşti, din plastic alb. L-a văzut pe Moş Crăciun cu o barbă de plastic, în căsuţa din plastic.  I-a văzut şi pe cei  trei elfi verzi care ţopăiau ciudat. Mi-a zis fericită: Tati, aici e Crăciunul! Înseamnă că e ziua meaaa! Miruna are patru ani, unsprezece luni şi douăzeci şi două de zile. E bine că avem o relaţie specială, că încercăm să construim aşa devreme o relaţie tată-fiică. Şi-a dorit să meargă la McDonalds, unde primeşte meniul cu jucărie. Până acum mergea acolo mai mult pentru jucărie…Ieri am văzut cu câtă poftă rupea din McPuişor, cum savura cartofii săraţi. Am încerccat s-o fotografiez pe ascuns, dar m-a prins şi mi-a zis: Să-mi faci o poză şi cu dinozaurul meu…

Când coboram pe scările rulante mă gândeam la amintirea asta complicată & colorată  pe care am sădit-o în creierul ei. Şi la amintirile mele cu tata. Simple  şi prea însorite…

Lucrările pe care o să le vedeţi în expoziţia de mai jos aparţin fiicei mele, Mara-Miruna şi au fost realizate în ultimele zece luni, fără îndrumarea unui specialist. În urma selecţiei făcute de noi, au rămas o parte din graficele realizate pe hârtie A4 cu creionul, carioca sau pensula&acuarela pentru copii, dar şi pe pereţii locuinţei, care arată acum, aşa cum spune ea, “ca-n peşteră“. Nu i-am blocat nici una dintre pornirile artistice şi am lăsat-o să deseneze, sau să picteze pe orice suport şi la orice oră! Cel mai mult m-a impresionat faptul că, atunci când am scanat lucrările a ţinut să-mi specifice titlul pentru fiecare lucrare în parte, titlu însoţit de o mică poveste, în special la lucrările aflate în galeria Povestea din casa mea. Zâna-Pisică, la fel ca în mitologia egipteană Bastet, e una dintre obsesiile Mirunei, o parte dintre schiţele ei focusând, în diferite moduri, capul unei pisici. Nu ştiu dacă încercările fiicei mele se subsumează cumva artei naive, sau vreunui curent regional de acest gen…Puerile prin vârsta la care au fost create, abstracte, atunci când spun o poveste, complicată de multe ori de imaginarul copilăriei, închipuit ori  doar scăpat din subconştientul nocturn al viselor, desenele Mirunei o să ne aducă aminte de desenele copilăriei noastre…

Mai departe

Tati, uite nişte poezii (…de la Mirunica, dictate de ea, scrise de mine într-un notepad şi transcrise aici):

avem mănuşi,
să nu ne îngheţe mâinile.
şi ţurţurile cade jos,
când vine iarna se topeşte
şi nu mai e.

***

pestişoru înoată,
când are nevoie de apă.

Încerc s-o-nvăţ pe Miruna alfabetul. Am început cu  A B C-ul, de fapt cu litere de tipar, scrise-n word la mărimea maximă (font size=72), am continuat cu chestii interactive downloadate de pe forumuri în diferite formate grafice.De curând, am forat pe google şi am găsit un filmuleţ interesant. Cum văd copiii alfabetul…De fapt, cum îl desenează. O linie verticală de la care porneşte totul…

Mă repet: esenţa poeziei române din toate timpurile stă în versul din titlu… Urmăriţi filmuleţul!