Premiera din seara asta de la HBO (The fall, 2008) pe care au numit-o româneşte Legende pentru viaţă., m-a mişcat. Nu prin povestea suprarealistă pe care a ţesut-o Roy Walker, un cascador semiparalizat,  în jurul micuţei Alexandria (Catinca Untaru), într-un spital american din anii treizeci. Nu prin culorile, decorurile sau costumele terifiante care te ameţeau aşa cum te ameţeşte o lucrare de Salvador Dali, dacă o citeşti prea mult… Ci prin  faptul că, în rolul principal, a jucat foarte mişto o fetiţă de cinci ani din Bucureşti. De fapt ea nu a jucat (nici nu avea cum să joace la vârsta aia!) ci a chiar a crezut că tânărul cascador este cu adevărat paralizat şi asta a ajutat-o să fie atât de naturală şi să joace atât de… instinctual! Mă gândesc că şi copiii noştri au o şansă, chiar dacă s-au născut aici, în România. O şansă la un milion, la fel de pragmatică ca o hârtie la loterie. Şi toate astea-au pornit în mintea mea spre finalul filmului, când fetiţa a rostit, atât de româneşte, fluture, fluture…

Pe băiatul ăsta l-am cunoscut prin 2003, când lucram în sistem… A venit la Sulina cu bărcuţa şi l-am controlat la ieşirea din ţară spre Odessa. Nu s-a supărat când i-am reţinut, sub sigiliu, cele două pistoale cu gaze, pe care le-a recuperat la intrarea în ţară. Se mira doar de faptul că eu sunt un constănţean care lucrează-n Sulina. Mi-a spus asta de vreo  două ori şi graseia uşor pe unul dintre cuvinte. Un tip mişto, spontan, carismatic. În două cuvinte: un primar ambidextru, cum şi-ar dori orice oraş american !

Ce mai (litera)tura-vura, azi am trăit, la secţia de poezie a A.S.B., prima şedinţă administrativă. În care s-au validat dosarele celor care vor să fie userişti. Şi nu orice fel de userişti, ci userişti de Bucureşti. Am amânat destul de multe dosare pentru anul 2011 (…de fapt, o modalitate politicoasă de a spune un NU hotârât veleitarilor) şi am trimis comisiilor centrale vreo trei dosare, dintre care două mi s-au părut excepţionale. Nu dosarele…ci volumele propuse, sau mai bine zis autoarele.  Pentru că sunt două autoare pe care sunt sigur că le-ai citit. Iar dacă nu le-ai citit, măcar ai auzit de ele. Prima, Denisa Mirena Pişcu (n. 1980), despre care am găsit o prezentare marca M.M., din anul de glorie 2003. Am selectat de acolo un text care merge-n perioada asta foarte bine:

“Sunt îngrozită în fiecare noapte

de sunetul ceasului deşteptător.

Prea repede a trecut martie,

înainte să mă mai pot da

încă o dată pe gheaţă.

Dimineaţa mă trage cu colţii ei transparenţi,

imi oferă otrava pe tavă.”

Îmi cer scuze, dar trebuie să fac o pauză. Împing tastatura şi văd cum apare pe birou un castron mare cu îngheţată. De fapt un mix de ciocolată cu fructe de pădure, făcut de Manu din două cutii Betty Ice de 900 de grame. Mmmm, e cea mai bună îngheţată made in romania. Las bucăţile mari de cacao să se topească pe limbă si mă răcoresc cu fructele de pădure dezgheţate, dulci-acrişoare. Uite, îi fac reclamă gratis pentru că miroase bine, e gustoasă şi creează dependenţă! Aşa cum creează, la un anumit nivel al percepţiei, textele Doinei Ioanid, cea de-a doua autoare selectată. Cred c-ai frunzărit şi tu Cartea burţilor şi a singurătăţii, prin libraria de lângă Muzeul Literaturii, dacă n-ai avut bani s-o cumperi. Aici găseşti un text din cartea asta. Lectură plăcută. Şi…poftă bună (îţi zic de pe-acuma, cu toate c-o să ai din belşug când o să-ţi bagi limba prin minunăţia de mai jos  :) )! Până la urmă o să te lingi pe buze, aşa cum m-am lins şi eu.

Orice asemănare cu realitatea este pur şi simplu întâmplătoare…

1.Ursuleţul păcălit de vulpe:

2.Hora-n zăpadă sau cum să-ţi păstrezi echilibrul într-o mare fixă:

Miercuri, cam pe la ora când îmi făceam siesta după un prânz foarte greu, murea Jerome David Salinger, la vârsta de 91 de ani. Cred că nu pot înţelege, mai mult decât fiica mea, semnificaţia verbului a muri. Când ea-mi spune, despre un anumit personaj de film de acţiune, dintr-o secvenţă prinsă pe furiş: “am văzut omoritu’ ăla‘”, râd, fără să mă pot controla. Apoi încerc s-o dreg, explicându-i că nenea se joacă, nu este în nici un caz omorit. Şi dimensiunea metafizică a cuvântului (dacă există vreuna, în situaţia descrisă de mine…) devine comică, aproape grotescă. Precum viaţa care stă-n spatele lui… Salinger, care iubea viaţa la fel de mult cum iubea literatura, a murit aproape sărac în Cornish, statul New Hampshire, acolo unde trăia izolat de mai mulţi ani. Scrisorile sale se vând la licitaţie cu sume care pornesc de la 35.000 de euro bucata, nu mai vorbesc de drepturile de autor lăsate moştenire soţiei/fiicei sale. Ce pot să  zic, s-a mai dus un greu…un supergreu! Închei acest necrolog cu un scurt citat din De veghe în lanul de secară. S-ar potrivi de minune, undeva pe o piatră funerară, chiar pe frontispiciu:

Ţi-am spus: mi-a plăcut Ring Lardner şi Marele Gatsby şi toate…

Am găsit un fragment mişto într-un volum de C.G. Jung. Am schimbat două-trei cuvinte şi l-am reîncărcat:

Fiecare roman era înconjurat de hoţi. Furtul şi psihologia lui au invadat Romania; atunci fiecare roman s-a transformat în interiorul lui, desigur fără voie, într-un hoţ. Pentru că, trăind mereu într-o atmosferă de hoţie, el s-a lăsat inconştient contaminat de psihologia ei. Nimeni nu se poate proteja de o asemenea  influenţă!

(Contribuţii la psihologia analitică, C.G. Jung Reloaded, Sitcom Press 2010)

Azi-noapte l-am visat pe Mincu. Dar nu direct, ca-ntr-un vis horror…Aşteptam micul dejun şi răsfoiam câteva dintre ziarele de dimineaţă. Toate aveau, în prima pagină, acelaşi articol, dar cu titlul puţin schimbat. MARIN MINCU: Poetul X a reuşit să ne trezească pe toţi sau MARIN MINCU: Poetul Y face flotări în loc să facă poeme. Însă articolele lui MM, nu aveau cuvinte, nu le puteai citi, ele luminau pur şi simplu, te-nvăluiau cu o lumină alb-gălbuie. Mă simţeam ca-n…Matrix, când Neo a ajuns în sfârşit la sursă şi un sentiment apăsător, de gelozie, m-a cuprins. Mi-aş fi dorit ca toate articolele să lumineze despre mine, eu să fiu…centrul atenţiei lor. Cu această senzaţie, mă trezeam fără nici un ban în buzunar într-o cofetărie, aflată undeva la demisolul unei clădiri. Creierul meu a marcat doar întunericul din cofetărie în contrast cu rafturile pline&luminate de neoane colorate. Îmi amintesc că nu aveau decât  plăcinte cu mere, amandine mici ornate cu frişcă şi goffre (waffe) cu ciocolată (*aici visul devine neclar: ieşeam din cofetărie, undeva pe o stradă din centrul Constanţei, vis-a-vis de Piaţa Unirii…).  Cel mai greu e să povesteşti un vis. Dacă n-o faci imediat, apar elemente noi, iar creierul tău le suprascrie peste cele visate. Aşa că, nu garantez că faza cu cofetăria a fost cu adevărat visată.  Iar dacă a fost visată e doar o reminiscenţă a celor rostite de Manu aseară: nu mai mânca dulceaţă de salcâm înainte de culcare.  Sau poate am visat şi asta, cine ştie. Însă singurul lucru cert&nevisat a fost lista pe care-am întocmit-o când m-am trezit. Lista cu cele zece chestii pe care ştiu să le fac cel mai bine:

• Să iubesc
• Să trag cu o armă de foc (cal. 7,65/9 mm)
• Să joc jocuri de strategie (MMORPG)
• Să scriu şi câteodată să citesc
• Să gătesc (să amestec bine toate soiurile/sosurile lirice, cum spunea cândva MM)
• Să repar tastaturi şi coduri defecte
• Să plantez copaci
• Să chinui animale (mai mult prin tortură psihică decât fizică)
• Să fac curat
• Să visez (foarte rar!)

Filmul expiră în 10 zile. Enjoy!

Merită să-l ascultaţi pe băiatul ăsta. E din Constanţa şi a fost invitat pentru audiţii prin Bucureşti de nişte şmecheri care…n-au fost disponibili în ziua în care l-au invitat. Ia, sst, că vreau să-l mai aud încă o dată!

01 Oare cine 1

Pentru că vreau să mi-l amintesc aşa cum l-am văzut prima oară!  Pentru că vreau să mi-l amintesc aşa cum l-am văzut ultima oară! Senzitiv, dincolo de aparenţa cinică şi carismatică. Un creator de sisteme în duel cu orice sistem.

Un om pe care l-am cunoscut prea puţin…

Odihească-se în pace!