Am citit acum câteva minute, pe pagina de fb a lui Iulian Tănase, o postare intitluită Ce cavaleri mici și triști produce țara asta! Hoax, fake…sau o poantă de stand up poetry pusă la cale de poetul Gelu Vlaşin ?  Dar, verificând, am constatat că…e pe bune, adică, Gelu Vlaşin a fost decorat de Mr. Băsescu & contrasemnat de Mr. Boc, fiindu-i conferit Ordinului Meritul Cultural în grad de Cavaler, prin Decretul Nr.28 din 16.01.2012, publicat în Monitorul Oficial pe data de 22 ianuarie 2011. Faptul că a fost decorat în timp ce alţii agitau pancarte nu e o crimă, însă, faptul că, după o astfel de săptămână, în care România a fiert în suc propriu, ieşi la rampă, pe blogul tău, cu o asemenea informaţie e…(mă abţin să spun ce-mi trece prin cap!) cel puţin ciudat. La fel de ciudat ca şi motivul pentru care a fost decorat (“în semn de apreciere pentru talentul şi dãruirea de care a dat dovadã în întreaga sa carierã literarã, pentru promovarea culturii româneşti în lume şi implicarea sa constantã în strângerea legãturilor dintre românii aflaţi peste hotare”).

Citind ultimul paragraf al motivaţiei prezidenţiale mi-au venit în minte următoarele:

1. Vlaşin a strâns bine legăturile dintre românii aflaţi în Diaspora, atât de bine încât a fost urgent recompensat (P.S.: Nu vă gândiţi acum la voturi furate în campania electorală, ultraprezidenţială, pentru al doilea mandat şi alte chestii mai puţin onorabile. Vlaşin n-ar fi în stare de aşa ceva!);

2. Vlaşin face parte din serviciile secrete (NU, cu siguranţă, nu! L-am cunoscut, la alegerile USR din anul 2009, şi, după ţinuta, mimica ori vrăjeala asumată acolo, sigur nu face parte din niciun serviciu guvernamental, secret sau nesecret…).

Cât despre “talentul şi dăruirea de care a dat dovadă în întreaga sa carieră literară” (sună de parcă s-ar fi încheiat, cumva…) îmi rezerv dreptul de a fi circumspect, extrem de circumspect. Ca să fiu sincer, nu am citit vreun text semnat de Gelu Vlaşin, care să mă mişte, ori…măcar care să mă facă să-mi pun întrebări

Concluzia: dacă pentru partea politică nu era cazul, pentru partea literară, nici atât, atunci de ce l-a premiat Traian Băsescu pe Gelu Vlaşin? O întrebare de care nu pot să scap.

Şi, pentru că a ieşit soarele (chiar a ieşit!) mă gândesc că, poate m-am pripit. Poate Gelu Vaşin are o coloană atât de puternică şi un spirit atât de vertical, încât o să refuze, acum, această distincţie, la fel cum a făcut-o luptătorul anticomunist Vasile Paraschiv, în anul 2008. Îmi place să cred că, la festivitatea de acordare a medaliei, Gelu Vlaşin o să-l umilească pe Traian Băsescu… Dar eu nu sunt decât un idealist!

Poemul zilei. Difuzat în cafenele. Lipit pe bancomate.  Sau pe capotele maşinilor de lux.

& câteva imagini:

Mai multe detalii pe fb.

Nu este un citat din faimosul Ostap Bender (un personaj de stânga cu apucături de dreapta) ci o trimitere la prima recenzie (mâine, în revista Luceafărul) a volumului Poeme de stânga, semnată de Horia Gârbea (puteţi citi un preview aici).

S-a spart gheaţa şi-n Cenaclul Marin Mincu, unde cei doi invitaţi (Grigore Şoitu & Silviu Dancu) au citit  poezie şi proză cu sala plină (sau aproape plină, că mai erau vreo 2-3 scaune libere ). Din păcate, malaxorul critic a rămas în continuare blocat, iar reacţiile binevoitoare ale puţinilor comentatori, plus pauzele de rigoare, au lăsat un spaţiu de manevră celor doi cititori. Senzaţia a fost, la un moment dat, de…lansare de carte sau de întâlnire tovărăşească, prietenească, la un pahar de vin şi nu de cenaclu literar MM, unde sfârtecarea autorilor era pe primul plan. Nu au fost discuţii pe text şi nici păreri despre miza textelor citite. Singura opinie critică pertinentă a fost cea a scriitorului Octavian Soviany. Dar să urmărim filmuleţele:

Şi dacă tot vorbeam de gheaţa spartă să vă arăt două grafice făcute de Silviu Dancu cu stânga, în timp ce malaxorul critic de dreapta se chinuia să pornească. Oau…sunt uimit! Silviu n-are nevoie de grafician la primul lui volum de proză, care ar putea să se numească foarte inspirat (& simplu) Pisica.

“cum adica obiecte care le-au apartinut poetilor selectati? astea sunt toate? poate eu vreau sa cumpar creierul lui Peniuc? este acolo de vanzare? a, nu. acestea sunt obiecte la care au renuntat poetii selectati in vederea vanzarii, deci nu le mai apartin. la prezent. pt ca e decizia lor la ce renunta si la ce nu. deci poetii vand chestii ce nu le mai trebuiesc si ar trebui sa le trebuiasca altora doar pt ca au fost ale lor. de fapt acest muzeu e singura realizare a unora dintre cei mentionati mai sus. e trist sa te trezesti turnat in ciment sa nu te poti misca, sa nu iti poti intinde degetul. sa te sperii. oho!!!!! sunt statuie. nu am murit? asta este celebritatea.” (George Vasilievici – comentariu la postarea time 2 say goodbye, generatia MM , apărută pe situl hyperliteratura on 17.05.2007 @ 20:59)

Comentariul ăsta, publicat de George Vasilievici pe Hypera, distrusă de Marius Ianuş când a fost lovit de pandalia religioasă (cât l-am înjurat azi, când mă chinuiam să recuperez cele 94 de comentarii ale lui George…din păcate, n-am reuşit să le reciclez decât pe primele 10!), mi-a străluminat mintea obosită cu o idee destul de odihnită: o expoziţie de obiecte nemişcate la Muzeul literaturii. Obiecte vestimentare ale scriitorilor care au plecat brusc din lumea asta.  Un proiect trist cu…o mină veselă. Până atunci, vă invit la un fresh literar, pe care o să-l bem în memoria lui George Vasilievici, în Club A. Iată şi afişul:

& celelalte nouă comentarii:

ceapa

cum vine asta Mircea: “eşti abscons, nici nu încerc să te-nţeleg …………….. ” dar “cum bine zici”?

Comment Posted By george vasilievici On 25.07.2007 @ 01:19

nu este greseala de tipar.

Comment Posted By george vasilievici On 29.06.2007 @ 23:05

ariciu’

da de unde, e doar o impresie si chiar cu ea se hraneste.

Comment Posted By george vasilievici On 29.06.2007 @ 23:08

da ma Silviule dar nu poate sa spuna ce pentru ca nu exista spusul asta. eu nu cred ca avem destule cuvinte ca sa spunem tot. si tocmai asta este rostul poeziei sa spunem prin cuvinte ce nu se poate spune prin cuvinte. vreau sa prind moartea poeziei. moartea ei pe bune si de la sine nu sinuciderea poetilor sau altceva. moartea poeziei ca moartea limbii latine. as fi fericit s-o cunosc.

Comment Posted By george vasilievici On 26.06.2007 @ 00:36

jjjjjmecher arici. face PS PS! mosule apleaca-te să îţi spun ceva şi îţi dă un cap în gură de îţi umple fruntea de intepaturi. roagă-te să nu te dezgroape aia de peste o mie de ani. nu degeaba dar te vad in scheletul gol.

mie imi pace poemul asta al tau care spune cu totul alceva decat se vede negru pe alb. e un poem cam trist totuşi dar adevărat pentru România. mă bucura aceasta tehnica de a descrie prin cuvinte simple de tot stări sufleteşti pentru care nu există nici măcar cuvinte complicate.

Comment Posted By george vasilievici On 25.06.2007 @ 21:54

Caietul albastru nr. 10 (trad. din D. HARMS)

oho. nu te acuya nimeni de nimic. ba chiar din contra. bai mihai stiu ce iti aduce tie in viata poeyia si nu pot sa te acuy de ce ma acuyi acum tu pe mine că fac. nu frate. s-ar putea ca harms să fi fost exact în română şi asta îmi place mie la el. chiar este. el poate fi tredus exact.

Comment Posted By george vasilievici On 19.06.2007 @ 02:27

textele astea ale lui Harms au mai fost publicate acum cativa ani dar nu imi amintesc editura si am pierdut cartea. stiu ca volumul incepea exact cu aceasta povestire tradusa identic. poate cu o diferenta foarte mica. si ala cu puskin. o sa ii cer volumul tipului de la care l-am imprumutat la vremea respectiva.

oricum e bine ca traduci si se va publica iar Harms. faci un lucru tare.

Comment Posted By george vasilievici On 14.06.2007 @ 22:40

înotătorii

la genul acesta de poeme nu am incotro decat sa tin seama de ceea ce spuneti. fiind scurte le pot buli fara sa imi dau seama. asa ca am sters versurile cu inotatoarele.

Comment Posted By george vasilievici On 05.06.2007 @ 17:49

o sută

sa traiasca mai mult ca noi.

Comment Posted By george vasilievici On 29.05.2007 @ 01:07

Plus proba nr. 1, că…nu HOAXez:

…a zis Vasile Ernu în Clubul ţăranului român. Şi nu există religie decât de stânga, mi-am spus, ieri, când am văzut, aproape de Intercontinental, un cearceaf negru agăţat de balconul unei clădiri obosite, pe care scria  foarte revoluţionar -fără nicio legătură cu reclamele luminoase dimprejur- Isus Hristos: Trebuie să ne naştem a doua oară…  Felix Nicolau a punctat (foarte bine!) faptul că volumul Poeme de stânga e un proces al capitalismului timpuriu. Dragoş C Butuzea se întreba contra a ce se împotriveşte Grigore Şoitu, pornind de la un citat din Llosa, potrivit căruia “izvorul fiecărei creaţii este dorinţa autorului de a se impotrivi“. Răspunsul la această întrebare, precum şi opiniile complete ale celor care au ridicat miza acestei lansări, le găsiţi în filmuleţele ce urmează. Le mulţumim invitaţilor speciali (de la stânga la dreapta, în primul clip: un cristian, Vasile Ernu, Dragoş C Butuzea, Felix Nicolau), extraordinarului cantautor de folk-rock Ştefan Mardale, editorului Victor Jalbă, poetei Ileana Bâja (singurul autor din Grupul de la Constanţa prezent la eveniment!) şi celorlaţi care au onorat invitaţia noastră la lansare…

Vă aşteptăm mâine, la orele 17.30!!!

Evităm orice polemică referitoare la titlul cărţii sau la experimentul pe care-l punctează autorul (cu alte cuvinte comments=off). Dacă doriţi să polemizaţi intraţi aici (+pagina de fb a respectivei postări). Dacă doriţi să frunzăriţi cartea, intraţi aici. Dacă vreţi să citiţi un  interviu cu autorul intraţi aici. Dacă vreţi să citiţi o cronicuţă, intraţi aici….

Ieri am fost în Club control, la cafeneaua critică, unde am admirat…perspectiva începutului de an literar 2011.  Au băut din cafeaua lui Ion Bogdan Lefter,   Octavian Soviany, autorul romanului Viaţa lui Kostas Venetis (Editura Cartea Românească, 2011), şi Sorin Gherguţ, autorul volumului de versuri Orice. Uverturi & reziduuri (Editura Pandora M, 2011).  Dar cafeaua lui Ion Bogdan Lefter  avea cam mult zahăr, aşa că, am stors în ea puţină lămâie  şi mi-am adus aminte de vremurile obosite când beam cafea cu lămâie (câh x 2!) în cârciobarul La taclale din Constanţa. N-am fost singur, în stânga era Mircea, în dreapta era Manu & obiectivul ei minunat. Şi, pentru că iubesc Constanţa, o iubesc aşa cum iubeşte cârtiţa muşuroiul, am citit cu atenţie 1/2 din cartea de versuri a lui Sorin Gherguţ, pe care l-am iubit şi l-am parodiat constructiv acum 15 ani, în volumul meu de debut Anticulinare. Dar multe dintre textele lui semănau frapant cu cele publicate în colectivul Tablou de familie sau chiar în libertinul Time out.  Aşa că mi-am luat inimioara-n dinţi şi am pus o întrebare, după ce am citit unul dintre poemele unice interactive, care semăna cu un formular hipertextual uşor de-nţeles dar greu de urmat până la capăt. Întrebarea mea era fooarte simplă: cât din discursul practicat de Sorin Gherguţ la începuturile sale, se regăsea în Orice uverturi şi reziduri? (sinteză).  Mai jos, am filmat cu o pioneză. La un moment dat m-am trezit vorbind de nechiustengeana & tomiscana revistă Tomis, care i-a premiat în decembrie 1995 pe bucureştenii din Tabloul de familie (…Mircea m-a certat că am amintit de Tomis & de Constanţa, că Lefter ne-a amendat repede cu sintagma albastră falanga constănţeană, dar mie nu mi-e ruşine cu mine, aşa cum ţie nu ţi-e ruşine cu tine, etc).

Până la urmă, autorul mi-a răspuns, chiar dacă l-a gâtuit emoţia. Mircea a crezut că n-a răspuns şi i-a mai pus-o o dată (întrebarea). Mai clar şi mai argumentat. Svetlana Cârstean s-a supărat. Şi l-a-ntrebat ce relevanţă are de când sunt textele. Apoi ne-a bruscat ori ne-a exclamat: ce telenovelă (poate-o pierduse, cine ştie, cafeneau critică a mai adăstat). Mircea s-a ridicat şi i-a explicat (mâinile sale au tăiat spiritual aerul în scheme simple de tai chi bo) că S.G. ne-a înşelat & de la valoare a făcut rabat (poate vă spune el în cuvintele sale, asta-i realitatea mea, pot să dau cum vreau cu ea). Până la urmă, toate s-au încheiat cu bine, am recunoscut tacit că Orice e cea mai bună carte de poezie a lunii ianuarie (apărută-n februarie), am cumpărat cărţi şi am primit câteva torpile (autografe).

În seara asta am recitit Orice & la pagina 112, am căzut în golul lăsat de Sorin Gherguţ în mijlocul paginii. Pentru că scriu foarte urât, n-am mai scanat… Am copiat totul, pe curat:

paper jam session

dacă această carte ar fi o casă, această pagină ar fi pubela ei
dacă această carte ar fi un oraş, această pagină ar fi groapa ei de gunoi
(dacă această carte ar fi bucureştiul, pagina asta i-ar fi, cum
ar veni, glina)

şi n-ar fi, oricum, o casă de om gospodar, n-ar fi un oraş
nemaipomenit de curat

…cititorule, pune mâna şi mai scrie şi tu, îţi las spaţiul alb
care urmează pentru asta, eu iau o pauză, mă opresc ca să
comit ceva inavuabil (de fapt să mă culc, n-am chef nici de ce
rimează, cu minim efort, cu ’slabă’). Pa, bă.

bine, mă. iţi respir oboseala cu pixul,
în timp ce ripez de jos obeliscul

derulez un sul de hârtie albă, stropesc cu jetul, ca oamenii de treabă,
cu hârtia proaspăt derutată, bandajez scara, apa din cadă
şi pereţii pe care a desenat Miruna
a) o golesc cu paharul
b) cu linguriţa
c) scot dopul de la cadă

sunt un muncitor plin de vicii, unul care prestează multe servicii,
afară grindina-i molipsitoare, ploaia se lipeşte de capetele goale,
am uitat că luceşti, că eşti în pauză, totul este trist în menopază,
totuşi este trist în menopauză

şterg cuvintele rău mirositoare, căcărezele galbene, coloniale
(de la colon, acum rimează cu penale)

aţi urmărit: acţiunea de salvare a unui cititor
(m-ai bătut uşor, m-ai bătut cu spor,
onest scriitor!).

ce vei fi scris, cititorule, nu vreau să ştiu; sper doar că ai
agreat cît de cît happeningul ăsta grafico-textual, cu şanse
infime să fiu eu primul care ţi-l propune. Aş prefera de o sută
de ori să ne întâlnim într-un dreptunghi verde, pe iarbă, cu
mingea la picior
la mine sau la tine (oricum ajunge la mine, şi peste puţin la
tine în poartă
oricum te voi bate la scor)
ipocrit cititor.

P.S.: (Update1) Chiar dacă n-am citit încă Viaţa lui Kostas  Venetis, îmi doream să vorbesc despre ea!  Din toată inima. De fapt venisem pregătiţi s-o cumpărăm & un autograf să câştigăm, dar Cartea românească n-a pus nimic pe masă. …Mircea şi-a amintit de Textele de la Monte Negro şi a făcut o trimitere de la Eco la Soviany. Sau invers. Cea mai clară parte a serii a fost aceea în care Octavian Soviany ne povesteşte despre Kostas Venetis:
“Este pur şi simplu o carte care mi s-a întâmplat. Nici eu nu ştiu prea bine cum am scris-o[...]. Cărţile bune se scriu singure!”

soviani-ghergut mpeg4 from Sitcom PreSS on Vimeo.

P.P.S.: (Update2, datat 10 martie 2011) N-am înţeles de ce Simona Sora a scris pe coperta a-IV-a următoarele: “Orice, volumul publicat de Sorin Gherguţ după opt ani de tăcere, e o continuă surprindere în ofsaid [...].” Iată o posibilă explicaţie/investigaţie, scrisă în logica poemelor interactive, publicate acum şaisprezece ani de Sorin Gherguţ în revistuţa Litere nouă :

a) cartea a stat patru ani pe tuşă, pe la uşile editurilor sau  în sertarul autorului;

b) simona sora trăieşte în afara timpului/(a spaţiului?); şi eu mai uit în ce zi sunt dar ştiu măcar în ce an…

c) poetul a mai publicat ceva între timp şi noi nu ştim;

d) simona sora s-a lăsat invadată de context (vezi poemul V.coda. citez: “fa bemol, si diez/e vineri, la tescani/şi eu lucrez/ (şi n-am mai scos o carte de opt ani)”). Dar cum de s-a lăsat invadată Svetlana Cârstean, o editoare atât de atentă?

e) a fost o glumă, o ironie sau un test adresat cititorului…