Au trecut alegerile aşa cum trece şi gripa. La orizont dă din coadă un guvern liberal democrat.  Iarna bate la poartă… Noi avem în continuare o viaţă de plastic, cum zice Manu, sigilaţi în casă, departe de tot ce mişcă. Departe de tot ce înseamnă viaţă socială, dezbatere sau dialog de orice gen, dar mai ales…fără discuţii sau dezbateri pe teme politice. Pentru că, la noi, a devenit un sport extrem curajul de a avea o opinie politică! Aşa că, în anul 2010 o să ocolim orice subiect sau informaţie politică, pornind, să zicem, de la argumentul invocat de cotidianul Adevărul, care evită tratarea subiectelor politice “într-o perioadă de descreştere a interesului cititorilor faţă de actorii politici şi într-o societate în care între alb şi negru nu există gri“. Mai bine vă recomand un film de sfârşit de…săptămână, pe care să-l vedeţi în tihnă cu familia. 2012 de Roland Emmerich, băiatul care a făcut 10,000 BC, The Day After Tomorrow şi alte chestii asemănătoare. În care toate se prăbuşesc (ca la noi?) şi nimeni nu mai poate îndrepta lucrurile. Aşa că, dacă-ţi place să vezi Capela Sixtină cum cade maiestuoasă peste enoriaşi, Parcul National Yellowstone arzând ca o torţă, oraşul Los Angeles alunecând în ocean ca o felie de pâine în ciorbă, sau miliarde de oameni prăjiţi de erupţiile simultane ale vulcanilor din întreaga lume, atunci înseamnă că eşti supărat pe viaţă şi ăsta e filmul tău ! Trecând peste salata americană pe care ne-o propune scenaristul, adică tehnologie şi eroism călcate în picioare de natura dezlănţuită, peste care presărăm puţină religie maiaşă dar şi un sos alb, ştiinţific (cea mai tare gogoriţă e inversarea polilor pâmântului în 24 de ore)  filmul merită văzut pentru efectele speciale şi ritmul alert în care se năruie totul. Iar finalul, e chiar ecologist şi… puţin  justiţiar. Toată civilizaţia, toată lumea europeană, orientală, occidentală dispare. Africa supravieţuieşte şi devine unica şi noua lume, bla-bla-bla! Dacă eu nu v-am convins, poate vă convinge ăsta: