Am vrut sa lansam Sitcom la Balcic!

19 aprilie 2009, fragment de jurnal

Din păcate n-aveam bani. Și nu avem nici acum. Iar Sitcom s-a lansat singur, ca un ferryboat la Balcic… Îmi place cuvântul ăsta BALCIC (să mergi la BAL cu CIC, inimă de voinic, un personaj dintr-o poveste ilustrată pentru pionieri). De fapt drumul până la Balcic arată de parc-ar fi fost proiectat la un concurs pentru pionieri. Te simți la fel ca-n România. Blocuri schițate sumar parcă de un grafician beat. Și gropi. Cu cât te apropii mai mult de Vama Veche… În rest totul a fost mișto. Cine zice că nu te poți distra cu o sticlă de coniac cumpărată din Mangalia? Și două de suc. Din păcate nici acolo n-am găsit vreo toaletă publică. Așa că am udat podeaua unei clădiri părăsite, pe drumul ce duce la castelul reginei (aproape de…bulgarul bicefal din grafitti). Terasele de pe malul mării erau goale. Din cauza prețurilor pline de zerouri. Dacă-n extrasezon o ciorbă de pește costă peste 13 lei, cât o să coste la vară? Ne-am așezat la o masă, pe faleză. Un ospătar ne-a adus repede meniul. Ca să nu părem ceea ce suntem, i-am cerut ceea ce nu avea: o saramură de crap. Și așa am avut motiv s-o tăiem de pe terasa care ne-ar fi supt repede toți banii. Ospătarii se-ntrebau unii pe alții ce-i aia o saramură de crap și de ce nu au așa ceva. Am mers înapoi vreo 60 de km. Așa am ajuns la Duran Pulak. Kulak, mă corectează cineva din grup. Bine, cum spuneți voi. Undeva pe malul unui lac, aproape de vamă, pe un drum cooperatist. Cu puțin asfaltat și multe de gropi. Păi așa ceva găsești…și-n Canada. Mi-am adus aminte de un tip care-și intitula blogul Nu emigra în Canada, te păcălești. Dar nici în România să nu rămâi, că te păcăleși și mai tare. Tipul era gunoier, și vedea doar chestii nasoale. Cum nu vezi nici în marginea Ferentariului. Îmi pare rău de el că și-a luat țeapă. Și-a vândut apartamentul din București cu 12.000 de euro, înainte de marea scumpire, ca să emigreze în Canada. Oricum dacă se-ntoarce-n România și mai așteaptă puțin o să-l cumpere cu cu cât l-a vândut…Sau chiar mai ieftin! Bună afacere! Am și eu în spatele casei doi vecini întorși în România după vreo zece ani de stat prin America. Și nu arată prea bine. Păi cum dreaq s-arate bine dacă acolo se muncește pe rupte? Am uitat de Duran Kulak. Unde prețurile erau pe jumătatea celor de pe faleză. Din păcate mai era puțin pâna la închidere, așa c-am băgat forjă-n fălci și am golit repede farfuriile. O țuică de casă costa acolo vreo 5 lei suta de grame. Cinci persoane, două feluri de mâncare, două sute de țuică = 110 lei (am plătit românește, că se putea). Meniul era-n română, și l-am pozat. Ne-am pozat și noi că eram cu chef. Şi uite aşa, am încălecat pe-o roată și v-am spus povestea toată…