Azi-noapte l-am vizitat pe Sorin, sau l-am visat. E totuna. Vagabondam amândoi prin Buzăul vechi (dacă există aşa ceva) pe strada anticarilor.  Ştiu că-mi spunea ceva important despre o carte cu coperţi roşii care urma să apară, dar eu nu-l auzeam. La fel ca toţi ceilalţi, mă auzeam doar pe mine. Totul s-a petrecut destul de repede pe o stradă întunecoasă, peste care mizerabila  burniţă se cernea ca-n Llosa. În faţa bibliotecii, lângă o cârciumă de cartier (în care, dacă intrai, berea la halbă şi transpiraţia miroseau la fel) l-am pierdut pe Sorin. Ştiu că biblioteca lumina altfel .Era o lumină caldă, gălbuie care mă vrăjea precum lumina unui felinar. Am spart vitrina cu piciorul şi am intrat în zgomotul de cioburi. La parter am găsit doar timbre şi cărţi. Am răsfoit o carte mare cu coperţile roşii, cartonate. Ilustraţiile, de fapt simple desene cu steaguri şi arme, amestecate cu textele ca-ntr-o carte de istorie, străluceau şi ele într-o culoare roşie. Deveneau transparente, filigranate, de fiecare dată când schimbam pagina. Pe măsură ce răsfoiam cartea, pe stradă zgomotul creştea. Din stradă venea un aer revoluţionar, de sfârşit de ocupaţie, care dărâmă  calm toate zidurile, ca-n Ian Mc Ewan. Am scos din buzunar un pistol şi am urcat uşor scările. La etaj, într-un fel de hol sau antreu, proprietarul mă aştepta speriat, sau doar trezit din somn. Era-mbrăcat într-o pijama galbenă, asortată cu lumina bibliotecii. În cap avea o scufie, asortată cu mobilierul vechi sau cu cărţile ciudate de la parter. Am îndreptat pistolul spre el şi l-am rugat să nu facă zgomot. Am început să răscolesc prin sertare, dar găseam doar feţe de pernă, toate galbene. L-am întrebat: Doar atât? Proprietarul s-a aplecat şi a scos de sub scrinul aflat în faţa mea o cutie de bijuterii. Mi-a întins-o fără să scoată nici un cuvânt. Am deschis-o şi…visul meu a avut o breşă. În cutie erau cinci căluţi de lemn, albaştri, pictaţi cu frunze roşii. I-am zis, arătându-i căluţul cel mai mare: Şi fata mea are un cal de lemn pictat, la fel ca ăsta . Asta a fost breşa, momentul care m-a trimis înapoi în lumea reală. M-am trezit. Primul sentiment a fost unul de părere de rău, că hold-up-ul de la bibliotecă n-a fost decât o plăsmuire a minţii mele.