Când o să-l văd pe Băsescu locuind într-un apartament de două camere, pe Boc înghesuit în tramvaiul 32, pe Oprescu circulând cu metroul la ora opt dimineaţa, pe Vanghelie făcând piaţa de la economatul din Rahova, pe Patriciu numărându-şi speriat banii de motorină la o staţie Petrom sau OMV, iar pe Berceanu,Videanu & Udrea, cum îşi fac vacanţele de vară la Constanţa…o să visez la România, ca la singura ţară în care pot emigra.

Până atunci, mă gândesc la povestea pe care mi-o spunea tata, acum vreo treizeci de ani, care pornea de fiecare dată cu: Totul se plăteşte…în viaţă!

Cineva-mi zicea că vechiul Cazinou e un simbol al Constanţei. Un simbol ruginit. Murdar. Afumat. Coşcovit. Ca un sfânt decăzut. Arată mai bine macaralele din spatele digului de stabilopozi. În creierul meu, acelaşi refren obosit. Lunecând ca un pui de şarpe, în ritm de muzică reggae sau bluess. No, no, no…Casinooo! Îl dedic vechiului meu amic, Mircea, care a împlinit, ieri, 36 de ani!

Răscolind prin terabaiţii (munţii?) de informaţie am găsit nişte fotografii făcute la Constanţa, în anul de graţie 2009. O să vedem mâine dacă mai sunt de actualitate…

P.S. Fotografiile sunt însoţite de o scurtă descriere.

În Ziua de azi a apărut harta clanurilor din România. Dacă aveţi cunoştinţe printre băieţii ăştia înseamnă c-o duceţi bine. Sau poate că n-o duceţi prea bine… Uite-o:

Materialul porneşte de la un articol din noul proiect de cod penal care asimilează taxa de protecţie cu şantajul. Prin acest subterfugiu, Traian George HORIA ( horia@ziua.ro) ne plimbă puţin prin caruselul Al Capone (scuze, de fapt e mai mult decât un carusel sau montaigne russe, e o adevărată industrie) pe scaunele pe care alţii au tot scrijelit în ultimii ani tot felul de povestiri în care abundă cuvintele: interlop(i),  taxa de şmecher, taxe de protecţie, falşi bodygarzi, clanul, banda, bande, etc. Poate băiatul ăsta are veleităţi de arheolog sau istoric şi ţese la un covor pe care să-ncapă toţi băieţii pe care i-a pomenit. Şi pe care i-au pomenit atâţia ziarişti, online sau offline. Ia uite, ce am găsit pe aiurea, pe superjitea, datat februarie 2009: “Clanurile interlope ce isi disputa zonele de influenta ale principalelor orase din Romania, o fac cu complicitatea fatisa a autoritatilor. Gruparile Sadoveanu, Duduianu, Cimino, Rosianu, Sportivilor sau clanul „Mandria”, adevarate instrumente de control represiv asupra unei societati salbaticite si dezabuzate, beneficiaza de protectia statului roman“. Uite şi ce poză mişto aveau Caiacii (ce dreaq e asta, greva maneliştilor întârziaţi?):

Sau pe reporter special, unde un băiat curajos chiar a făcut  un top al clanurilor, prin noiembrie 2008:

“In afara sectoarelor in care se imparte Bucurestiul, Capitala mai este se pare divizata si in clanuri de influenta, apartinand lumii interlope. Un sondaj efectuat in randul locuitorilor Capitalei, privind cele mai temute clanuri interlope din Bucuresti, efectuat pe un forum, dezvaluie existenta a peste 20 de astfel de clanuri, din care cele mai „renumite“ sunt: Clanul Udi, Clanul Dereseu, Clanul Argica, Clanul Sportivilor, Clanul Stoaca, Clanul Hingheru’, Clanul Camatarilor, Clanul Corsicanilor, Clanul Garda de Fier, Clanul Gruia, Clanul Kira, Clanul Caran, Clanul Dumitra. La nivelul intregii tari mai sunt alte astfel de clanuri temute, cu mare influenta in provincie, cum ar fi: Gagarin – Turda, Cracanatu’, Zgarcitu’, Giovanii – Braila, Fulau – Vaslui, Bucovinenilor, Bamse Nebunu’ – Ploiesti, Caiac, Gigioc, Cimino, Tataie din Beresti, Clanul Duduienilor – Craiova, Titoasca, Cocorada, Versace, Caldararu’, Baraila, Mamulea, Carciumaru – Pitesti, Cristi Imperialu’, Vasile Gorun – Valcea, Kimble – Ilfov, Buricea – Braila. ” Dar ce mişto sună numele astea, zici că-s scoase din filmul/serialul Nemuritorul (Highlander) sau din melodiile lui Guţă. Dar de clanul scriitorilor aţi auzit? Păi dacă e un clan al sportivilor de ce n-ar exista şi un clan al scriitorilor, în care cei mai subversivi sunt lupii de la Constanţa (Bursuc-gard-pătat, Sharky-păpădie, Urssst, Po, Maparlo, Grigore Nebunu’, Vasi trăgătoru’, etc.). Băieţii ăştia au pus taxă de protecţie pentru toţi autorii din Constanţa şi Tulcea. Adică ei îi protejează pe toţi să nu pice de fraieri când scot ceva pe piaţă. Nu, nu e un film cu indieni, e o grupare interlop-literară (aţi înţeles greşit).

Şi acum, revenind la băiatul de la Ziua: păi cu conspecte luate de pe net şi hărţi de astea vrei să ne faci tu pielea găină ? Oricum suntem o ţară de interlopi, de sus în jos, de jos în sus, ce mai contează cine pe cine taxează!

Nu e nimic mai trist în viaţă decât…textul cu mustaţă.

Am comentat şi eu la un astfel de text, aflat în căutarea poeticităţii pierdute (lăudabilă acţiunea lui Mircea de a tăia câte o păpădie pe săptămână. Iată şi un extras din comentariul meu la prima păpădie: mie textul asta nu mi-a soptit nimic. Dincolo de metrica frazei,cu ritmari si/sau rime de cele mai multe ori nepotrivite (”geama” cu “scama”, “Siddharta” cu “Arta”, “Carrefour” cu “natur”) ori de sintagmele colerico-juvenile (”nasa Arta”, “ecstaza post-căcuţă”,”micro-Lao Ţî”) e doar text…Gol, frumos ambalat dar fara nici o sclipire (in genul alchimiei sforaitoare a lui Coelho). STOP! Am vorbit preamult despre textul ala. Ai putea sa instalezi un plugin prin care sa putem vota textele propuse de tine. Star rating, sau ceva asemanator.Oricum, vreau sa fiu primul care-i da o nota azi: 6 din 10 * nu te speria Radu Vancu, e peste 5, deci asta e o nota de promovare…)

De fapt tot despre mine vroiam să scriu. Să bag la următorul episod din propria-mi telenovelă. Sau sitcom, că sună mai bine. În scenariul meu, ieri am ajuns la mare. M-am cazat într-un apartament luxos din centru oraşului. Abia am avut timp să ne schimbăm. Manu în blugi jeens true religion (pe care scrie că dacă te simţi bine nu-i mai dezbraci) şi jerseu verde, eu în chiloţi de camuflaj şi un tricou roşu de stânga. L-am sunat pe Fane şi i-am zis: am venit, hai să stabilim locaţia. La Palm Beach, îmi răspunde el somnoros, în 2 ore. Şi Florin? Îl anunţ  eu. Din păcate palmbeach-ul nostru nu se arăta. Unii spuneau că ar fi la capăt. Alţii la mijloc. Dar cel mai mulţi  fredonau în hands-free-ul nostru: prima după Iaki, prima după Iaki. Şi ne-am învârtit vreo oră, până am capotat pe o străduţă. În spatele barierei scria pe un indicator rotund  Spre Palm Beach. Asta e! am ţipat noi, la unison (fericiţi cei care gândesc la unison – religia Ori, Stargate 2007). Din păcate Fane nu mai răspundea la telefon, iar Florin n-a fost anunţat despre locaţia noastră. L-am sunat şi i-am zis toată tărăşenia. Unde sunteţi? Nu ştiu exact.Vis-a-vis de terasa Palm Beach.

Scena se schimbă. Cu toate că e vară, afară e frig şi-nnorat… O locantă de minus 3 stele, aproape goală, cu televizorul dat la maxim pentru microbişti. La o masă, cât mai departe de uşă, stau faţă-n faţă, Manu şi Grig. Fiecare personaj aprofundează meniul, adus cu câteva minute mai devreme de o barmaniţă minoră. Nu era nici o problemă în asta: barmaniţa vinde tutun şi produse alcoolice, nu le consumă (am vrut să sune aşa, cosmopolit, ca un fragment de roman, prost tradus). Eu am ales Blue Angel (pentru că nu are alcool şi seamănă la culoare cu detergentul de vase de la marca 1), Manu Gin tonic (că asta comandă de fiecare dată), cineva o chestie cu frişcă pe ea (nu ştiu de ce) iar altcineva nu ştiu ce a comandat. Intră Florin. Se aşează lângă mine şi comandă ce am comandat şi eu, evident nu din aceleaşi motive. Locanta se animă. Vb. despre: marinărie, cât de mult a scăzut intelectul şi cât de mult a crescut bugetul marinarilor din toată lumea, faptul că izolarea bărbaţilor nu duce întotdeauna la homosexualitate (da, din când în când mai intră câte unul, aşa…, în echipajele noastre), cărţile mele nescrise, Gooooool am întrerupt eu discuţia, sincronizându-mă cu unii de la o masă distanţă (nu ştiu cine cu cine a jucat, important e că s-au dat multe goluri). Am mai făcut şi alte glume dar nu mi le mai amintesc. La un moment dat l-am sunat pe Fane să-l întreb ce face, dar era prins în telenovela lui. Îmi zice: băi, a dispărut un foarte bun prieten. A murit? îl întreb eu. Nu, a dispărut pur şi simplu de câteva ore, m-a sunat nevastă-sa şi eu tre’ să-l caut… Fane dacă te dai lovit cu chestii de-astea… zi mai bine că nu te lasă mă-ta să ieşi din casă la 38 de ani! Grigore nu te supăra, bla-bla.

Ultima scenă. Nu ştiam cum să ne despărţim mai uşor de Florin, adică cum să facem despărţirea mai uşoară. La ieşire un chioşc care făcea clătite uriaşe. Hai să luăm clătite! 5 lei bucata, cu gem de caise, vişine, căpşuni sau cu ciocolată. Fata ne-a zis că mai are aluat doar pentru două după ce o grasă vânătă sau o vânătă grasă a luat vreo 4 în faţa mea. Aşa că Florin a luat una, eu cu Manu una, pe din două. A fost delicioasă, îi simt şi acum aroma-n cerul gurii. Nimic nu se compară cu o clătită cu gem de caise. Sau: o seară reuşită nu se poate încheia decât cu o clătită cu gem de caise!