Am citit acum câteva minute, pe pagina de fb a lui Iulian Tănase, o postare intitluită Ce cavaleri mici și triști produce țara asta! Hoax, fake…sau o poantă de stand up poetry pusă la cale de poetul Gelu Vlaşin ? Dar, verificând, am constatat că…e pe bune, adică, Gelu Vlaşin a fost decorat de Mr. Băsescu & contrasemnat de Mr. Boc, fiindu-i conferit Ordinului Meritul Cultural în grad de Cavaler, prin Decretul Nr.28 din 16.01.2012, publicat în Monitorul Oficial pe data de 22 ianuarie 2011. Faptul că a fost decorat în timp ce alţii agitau pancarte nu e o crimă, însă, faptul că, după o astfel de săptămână, în care România a fiert în suc propriu, ieşi la rampă, pe blogul tău, cu o asemenea informaţie e…(mă abţin să spun ce-mi trece prin cap!) cel puţin ciudat. La fel de ciudat ca şi motivul pentru care a fost decorat (“în semn de apreciere pentru talentul şi dãruirea de care a dat dovadã în întreaga sa carierã literarã, pentru promovarea culturii româneşti în lume şi implicarea sa constantã în strângerea legãturilor dintre românii aflaţi peste hotare”).
Citind ultimul paragraf al motivaţiei prezidenţiale mi-au venit în minte următoarele:
1. Vlaşin a strâns bine legăturile dintre românii aflaţi în Diaspora, atât de bine încât a fost urgent recompensat (P.S.: Nu vă gândiţi acum la voturi furate în campania electorală, ultraprezidenţială, pentru al doilea mandat şi alte chestii mai puţin onorabile. Vlaşin n-ar fi în stare de aşa ceva!);
2. Vlaşin face parte din serviciile secrete (NU, cu siguranţă, nu! L-am cunoscut, la alegerile USR din anul 2009, şi, după ţinuta, mimica ori vrăjeala asumată acolo, sigur nu face parte din niciun serviciu guvernamental, secret sau nesecret…).
Cât despre “talentul şi dăruirea de care a dat dovadă în întreaga sa carieră literară” (sună de parcă s-ar fi încheiat, cumva…) îmi rezerv dreptul de a fi circumspect, extrem de circumspect. Ca să fiu sincer, nu am citit vreun text semnat de Gelu Vlaşin, care să mă mişte, ori…măcar care să mă facă să-mi pun întrebări
Concluzia: dacă pentru partea politică nu era cazul, pentru partea literară, nici atât, atunci de ce l-a premiat Traian Băsescu pe Gelu Vlaşin? O întrebare de care nu pot să scap.
Şi, pentru că a ieşit soarele (chiar a ieşit!) mă gândesc că, poate m-am pripit. Poate Gelu Vaşin are o coloană atât de puternică şi un spirit atât de vertical, încât o să refuze, acum, această distincţie, la fel cum a făcut-o luptătorul anticomunist Vasile Paraschiv, în anul 2008. Îmi place să cred că, la festivitatea de acordare a medaliei, Gelu Vlaşin o să-l umilească pe Traian Băsescu… Dar eu nu sunt decât un idealist!
Azi, pe fruntea lui Dan Mircea Cipariu au curs râuri de transpiraţie. Nu se aştepta ca Gelu Vlaşin să vină cu un program pe care să-l recite din ce în ce mai tare. Un program simplu mergând pe reţeta antireclamei, adică pe ce nu s-a făcut în mandatul care a trecut (na, că ri(t)mează!). E adevărat că, la un moment, dat programul lui Vlaşin semăna cu un atac la autor (…băiatul nostru se lupta deja cu cărţile lui Cipariu) da’ chestia asta a prins şi oamenii l-au votat. Aşa că, am pierdut vreo 3 ore, la cele 3 tururi de scrutin, cu balotaje şi balonaje (unii s-au cam călcat pe pneuri), după cum urmează: prima oară a fost 42 pentru Vlaşin la 48 pentru Cipariu (update, cf. PV de şedinţă…), restul până la 110 voturi fiind anulate. A doua oară a fost 51 la 51 (observaţi că votanţii se plictiseau şi, pe rând, o tăiau) iar a treia oară a fost 52 pentru Cipi (nu cred că se supără că-l alint) şi 48 pentru Gelu Vlaşin. Cipi a câştigat, încă un mandat (…e despre secţie de Poezie, tre’ să rimeze din când în când). Eu am fost în comisia de numărare a voturilor şi pot să garantez că alegerile au fost corecte, dar… au fost şi aberaţii. Mincu a făcut mişto de Ofelia Prodan şi a propus-o pentru şefia secţiei, gagica a intrat în joc şi a avut vreo…3 voturi. Mulţi n-au înţeles cum trebuie să voteze (printr-o liniuţă care-l taie pe candidatul nedorit, sau prin încercuirea numelui celui dorit) cu toate că Horia Gârbea le-a explicat de cel puţin 10 ori, etc.
S-au ales reprezentanţii în Consiliul Naţional, după cum urmează:
- Varujan Vosganian (care a ieşit din prima)
- Nicolae Prelipceanu
- Gelu Vlaşin
- Liviu Ioan Stoiciu
- Ghe. Istrate (nu ştiu cine-i ăsta, frate…)
Şi Comitetul de coordonare (băieţii şi fetele cu care trebuie să lucreze Dan Mircea Cipariu, în următorii 4 ani):
- Nicolae Prelipceanu
- Cornelia Savu
- Trăian T. Coşovei
- Denisa Comănescu
- Mariana Filimon
- Aura Christi
- Bogdan O. Popescu
- Gelu Vlaşin
- Grigore Şoitu
Eu am avut vreo 40 de voturi şi am intrat şi-n gaşca celor 50 de reprezentanţi la Conferinţa Naţională (adică băieţii/fetele care o să-l aleagă pe noul preşedinte al U.S.R.). Pe mine m-a propus Gelu Vlaşin (n-am apucat să-i mulţumesc, dar consideră c-am făcut-o acum!). Vorbeam de aberaţii, uite că mi-am mai amintit una: Mihail Gălăţanu, pe care l-am propus la întrecerea preşedinţilor a luat doar 11 voturi, cu 8 mai multe decât Ofelia Prodan, şi, într-un mod inexplicabil a pierdut şi la Comitetul de coordonare şi la Consiliul Naţional…Surpriza zilei vine de la criticul Nicolae Manolescu, preşedintele în exerciţiu al U.S.R., care a participat, în premieră absolută (sau relativă, cine ştie) la alegerile secţiei de poezie. Eu m-am distrat copios cu Dan Iancu, gentil şi pufos ca imaginea canină pe care-o are pe FaceBook. Maxima zilei vine de la Iova:
- Ce mai faci Iova?
- Am dat de ciuma bubonică da’…am scăpat de ciroză!
Mâine, la supergrei, se-nfruntă (colegial, sper) prozatorii.











