La 1 septembrie 1939, Horst Zank, ofiţer în armata germană, participa la invadarea Poloniei (actul de naştere al celui de-al doilea război mondial). A fost la Stalingrad, a comandat chiar şi români (cei mai nedisciplinaţi şi mai prost echipaţi), a fost capturat de ruşi şi a supravieţuit celor şase ani de lagăr sovietic. Întors în Germania federală, a fost reprimit în armată şi tratat ca un erou. Pentru că, numai un erou, unul real pentru care gândirea şi acţiunea se-nsumează sau poartă semnul egal, zice aşa ceva: “M-am întors în armată şi am fost mereu gata să apăr Germania. Germania, nu Germania nazistă”. Chiar mă oftic că noi, românii, n-am avut/nu vom avea eroi reali. Un material care merită citit până la capăt: Pe front, de la început: „Am trăit cu moartea din prima zi”.
Uite aici Paradisul pierdut:
Şi cartea pe care a scris-o Horst Zank (era să uit de asta):
Şi alte chestii cu el/despre el:
