Miercuri, cam pe la ora când îmi făceam siesta după un prânz foarte greu, murea Jerome David Salinger, la vârsta de 91 de ani. Cred că nu pot înţelege, mai mult decât fiica mea, semnificaţia verbului a muri. Când ea-mi spune, despre un anumit personaj de film de acţiune, dintr-o secvenţă prinsă pe furiş: “am văzut omoritu’ ăla‘”, râd, fără să mă pot controla. Apoi încerc s-o dreg, explicându-i că nenea se joacă, nu este în nici un caz omorit. Şi dimensiunea metafizică a cuvântului (dacă există vreuna, în situaţia descrisă de mine…) devine comică, aproape grotescă. Precum viaţa care stă-n spatele lui… Salinger, care iubea viaţa la fel de mult cum iubea literatura, a murit aproape sărac în Cornish, statul New Hampshire, acolo unde trăia izolat de mai mulţi ani. Scrisorile sale se vând la licitaţie cu sume care pornesc de la 35.000 de euro bucata, nu mai vorbesc de drepturile de autor lăsate moştenire soţiei/fiicei sale. Ce pot să  zic, s-a mai dus un greu…un supergreu! Închei acest necrolog cu un scurt citat din De veghe în lanul de secară. S-ar potrivi de minune, undeva pe o piatră funerară, chiar pe frontispiciu:

Ţi-am spus: mi-a plăcut Ring Lardner şi Marele Gatsby şi toate…