Citeam zilele trecute o ştire despre jocurile de browser, care sunt din ce în ce mai jucate. Şaizeci la sută dintre internauţii activi practică aşa ceva. Fie că aleg un joc gen Triburile sau The West (pe care-l practic şi eu de două săptămâni), fie că-şi consumă timpul în franciza unei reţele de socializare (cum ar fi Mafia Wars sau YoVille pe Facebook)…Dincolo de aspectul strict social (jocul de browser devine uşor, uşor o maladie obsesiv-compulsivă, un substitut artificial al activităţilor sociale relevante), sau de faptul că jucătorii îi îmbogăţesc încet dar sigur pe proprietarii server-ului, un astfel de joc este…(aşa cum îmi spunea Manu aseară) fără sfârşit. Fiecare nivel pe care-l câştigi, fiecare artefact, dolar (virtual) sau atribut pe care-l primeşti te duc aproape în acelaşi punct, de unde trebuie să continui, cam în acelaşi fel. Bun, ai atins nivelul 50, 100, 1000. Întrebarea care se pune este una f. simplă:  ce  urmează după ? Păi…nimic, pentru că autorii jocului creează mai departe nivelul 1001, 1100, ş.a.m.d.

Un puşti de 15 ani din Anglia, care a creat un joc de browser, pentru o reţea britanică de socializare online, câştigă lunar (din traficul sitului şi din contractele de marketing) 50.000 de lire sterline. El nu are nici un interes ca jocul creat de el să aibă vreun sfărşit. La fel (…comparaţia poate părea deplasată după o introducere atât de lungă) şi Trăian Băsescu, să zicem, nu are nici un interes să încheie telenovela în care joacă de atâţia ani. În anul 2004, preşedintele nostru a jucat foarte bine în episodul în care, cel mai bun prieten politic al său, Theodor Stolojan, plângea pe umărul său şi renunţa să mai candideze la preşedinţie pentru că avea grave probleme de sănătate şi limitele fizice nu-i mai permiteau aşa ceva… Apoi a mai jucat…foarte  trist, în episodul în care acelaşi Stolojan renunţa la nominalizarea pentru funcţia de premier pentru a da o speranţă generaţiei tinere (Emil Boc). Recent, Băsescu ne spune că nu-i nici o problemă dacă pierde alegerile, are carnet de…marinar şi pleacă-n voiaj cu nava, nu rămâne, ca alţii, un şomer politic! Zilele astea, la Pro TV, invitat într-o emisiune a lui Toni Grecu, preşedintele nostru a plâns cu lacrimi amare după ce a recitat nişte versuri compuse de el în tinereţe (pe mare?), care i-ar face să roşească pe toţi veleitarii din U.S.R. sau pe cei care publică pe situl poezie.ro. Dacă a ajuns să se folosească el de lacrimi (o armă senzitivă preponderent feminină) înseamnă că electoratul lui pluteşte deja în altă direcţie… Închei cu aposul poem prezidenţial. Orice comentariu este de prisos:

“Deasupra-ţi cerul se înalţă

Şi de pe el privesc în jos,

Sute de stele ce-l admiră

Pe bravul om prietenos.

Iar după luni de mers pe-ntinderea albastră,

Întors din nou la ţărmul tău iubit,

Ai alergat grăbit spre casă,

Să vezi iar chipul mamei fericit.

Casa era pustie şi cernită

Şi ai plecat în Cer, spre cimitir,

Ca să aşezi în ţărâna proaspăt răvăşită

Un trandafir, trei lacrimi ş-un sărut.

La capul mamei ce murise tristă

Cu gândul la copilul ce-a crescut”.