O scurtă istorie a tastaturii (tastelor) în imagini, pornind de la principiul lui Moore (de fapt, un derivat de la formula de bază), dar mai ales de la teoria mijloacelor hibride, enunţată prin 1960 de Marshall McLuhan, care puncta efortul maşinii de scris de a ţine pasul cu deplasarea tot mai accelerată a informaţiilor.

Masina de scris din eoca victoriana

Maşina de scris din epoca victoriană...

Maşină de scris din Canada. secolul al XIX-lea

Maşină de scris din Canada. secolul al XIX-lea.

Clasicul Underwood

Clasicul Underwood.

Modernul RemingtonModernul Remington.

Maşina de scris cehoslovacă, pe care s-au scris Anticulinare şi Addenda...

Maşina de scris cehoslovacă, pe care s-au bătut bine volumele: Anticulinare, Addenda...

Maşină de scris electrică, despre care Marsall McLuhan scria că este o contradicţie în termeni. Ea reprezintă un hibrid între fragmentar şi integral. Lumea noastră abundă azi de asemenea hibrizi.

Maşină de scris electrică, despre care Marsall McLuhan scria că "este o contradicţie în termeni. Ea reprezintă un hibrid între fragmentar şi integral. Lumea noastră abundă azi de asemenea hibrizi." Mda, păcat că MML n-a văzut urmarea.

Symbolics 3600 Old-Style keyboardSymbolics 3600 old-style keyboard.

Clasicul IBM

Clasicul IBM.

Maşina de tastat wireless de la Logitech

Maşina de tastat fără fir...

eu cu lumina mea sporesc a lumii taină- (Lucian Blaga)

"eu cu lumina mea sporesc a lumii taină-" (Lucian Blaga)

Virtual keyboard sau conceptul ecologic care ucide tastatura...

Virtual keyboard sau ucigaşul ecologic al tastaturii...

Ce poţi face dintr-o maşină de scris dibace?

Un inel cu iniţiala numelui, sau

Un inel cu iniţiala numelui, sau

 sau ceva horror & nedefinit, între robotul lui Asimov şi o veche mască africană.

...ceva horror & nedefinit, între robotul lui Asimov şi o mască africană.

 Notă: Titlul postării a fost tastat din:
Windows 7\Control Panel\Clock, language, and region\Keyboards and Languages\Change keyboards...

Azi am ajuns prin Unirii, la o librărie aproape de Şelari, în care se mai vedeau, săpate prin varul pereţilor,  stampele berăriei care a fost acolo acum o sută de ani, după cum spunea proprietarul. Bineînţeles că omul nostru le restaurase puţin, desenând chicios peste halbele gravate cărămizi colorate şi alte-nflorituri…Cu toate astea, Manu l-a-ntrebat dacă avem voie să fotografiem stampele (pentru blogul nostru unde vă putem face reclamă) dar băiatul n-a priceput cu ce se mănâncă un blog, aşa că ne-a dat mucles la fotografiat. De fapt, am intrat acolo, pentru că-n vitrină trona un afiş care anunţa preţuri între 5 – 10 lei la cărţile editurii Nemira. Ne-am repezit la grămada de cărţi, şi, printre altele, am găsit Textele esenţiale ale lui Marshall MCLuhan (*ediţia revăzută şi adăugită de Eric McLuhan în anul 2006, în traducerea lui Mihai Moroiu). Foarte mişto mi s-au părut fragmentele din Cultura ca afacere, ilustraţiile senzaţionale ale mesajelor publicitare, multe dintre ele (re) inventate de McLuhan. Afacerea noastră este cultura spune el în litere albe pe fondul negru al paginii, apoi continuă cu subtitlul Mediul invizibil sub care vine ca o sentinţă: Peştii nu ştiu că există apă până nu eşuează. De la spaţiul publicitar, audio-tactil jucat sau simulat cu plăcere (Reclamă creatoare, / Jurnalism creator, / Public cititor creator, / unite într-o solidă, / forţă comercială…), care anticipează poetica noastră consumistă, 

trecând prin toate formele comunicării, Marshall McLuhan a devenit un fel de…Salvador Dali al postmodernismului incipient. Pentru că nu teoreticianul din el a uimit generaţii întregi  de cititori cu erudiţia sa ci poetul suprarealist & ludic  (*Eu nu sunt “critic cultural”[...].Sunt un metafizician…).  Mediul este masajul, dacă este bine făcut şi oralitatea  nu apasă prea tare

P.S.: Cineva mă-ntreba ce fac, unde vreau să ajung cu blogul meu, altcineva-mi spunea că e prea eclectic, nu are o temă/un public ţintă. Le răspund acum, parafrazându-l pe McLuhan:

Fac explorări. Nu ştiu încotro mă vor purta. Însă, măi băiete, o să iasă un accident cum n-ai văzut în viaţa ta!