…la propriu, ca  panoul publicitar HBO, pe care l-am prins cu telefonul mobil când am trecut pe cheiul Dâmboviţei (e foame-n publicitate, cum zice Petre Barbu…sau nu e, dacă un serial românesc are o reclamă care pluteşte pe apa sâmbetei ):

Oricum, imaginea asta parcă-i mai curată decât trailer-ul serialului.

În fine, ce mi-ar aduce Moş Crăciun dac-aş trăi într-o ţară civilizată? O bicicletă Ferrari (asta din fotografia făcută de umbra lui Darth Vader …). O (re)găseşti, undeva, prin Piaţa Naţiunilor Unite:

P.S. Dacă ninge puţin, oraşul Bucureşti e-n derivă. Şi totuşi, nu poţi să nu-l iubeşti. Nu poţi să nu iubeşti un oraş în derivă!

Ieri am fost cu Miruna la mall. Am dus-o prin toate locurile zgomotoase pentru copii. A văzut bradul uriaş şi căsuţa din poveşti, din plastic alb. L-a văzut pe Moş Crăciun cu o barbă de plastic, în căsuţa din plastic.  I-a văzut şi pe cei  trei elfi verzi care ţopăiau ciudat. Mi-a zis fericită: Tati, aici e Crăciunul! Înseamnă că e ziua meaaa! Miruna are patru ani, unsprezece luni şi douăzeci şi două de zile. E bine că avem o relaţie specială, că încercăm să construim aşa devreme o relaţie tată-fiică. Şi-a dorit să meargă la McDonalds, unde primeşte meniul cu jucărie. Până acum mergea acolo mai mult pentru jucărie…Ieri am văzut cu câtă poftă rupea din McPuişor, cum savura cartofii săraţi. Am încerccat s-o fotografiez pe ascuns, dar m-a prins şi mi-a zis: Să-mi faci o poză şi cu dinozaurul meu…

Când coboram pe scările rulante mă gândeam la amintirea asta complicată & colorată  pe care am sădit-o în creierul ei. Şi la amintirile mele cu tata. Simple  şi prea însorite…

Filmul expiră în 10 zile. Enjoy!