Am citit undeva un comentariu care rezuma destul de bine viaţa noatră politică. Mi-am permis să upgradez puţin conţinutul comentariului. Iată ce a ieşit:
Avem o frăţie mare:
PSD – partid cu nostalgii comuniste
PC - partid TV (sau portavocea televizată a PSD)
PNL – partid social-liberal, cu un viraj puternic de stânga
PDL- partid de stânga cu impresii de dreapta
şi UDMR – partid care, de zece ani, ameninţă cu ieşirea de la guvernare…
Mă gândeam ce să mai scriu pe blogul ăsta… Ce să mai scriu după căderea guvernului. Ce să mai scriu acum în preajma alegerilor. În preajma tuturor alegerilor. Pentru că noiembrie va fi o lună a alegerilor. U.S.R-ul îşi realege preşedintele. România îşi realege preşedintele, miniştrii, secretarii de stat, etc. Citind azi o notă informativă din 1919, despre mişcările socialiste care înmugureau atunci în jurul Rusiei bolşevice, am simţit că termenii din circulara ministerială de acum nouăzeci de ani sunt mai actuali ca oricând. Şi la noi se luptă, de fapt, două grupe socialiste. Laţii şi strîmţii. Minimaliştii şi maximaliştii. Minimaliştii (PSD & Co.) lucrează în mod lent şi treptat. Maximaliştii (PLD) sunt mai agitaţi, vor ca realizarea programului lor sa se faca imediat prin…teroare. Psihică, nu fizică. Prin şantaj sau prin folosirea Constituţiei pe post de hârtie reciclabilă, etc. Şi asta, pentru că în locul lor gândeşte un singur om. Unul mic, care gândeşte…foarte mare.
Redau un fragment din nota informativă (se pliază oare termenii ăştia şi pe alegerile la preşedinţia U.S.R. ?):
N-am găsit Muzeul de Istorie, în schimb am găsit asta (PSD tropăie deasupra PNL):
Am ajuns până la urmă pe Calea Victoriei dar muzeul era-nchis. Mirosea a plictiseală aşa c-am rătăcit pe străzile alea din jurul muzeului până am nimerit în Valea Regilor. N-am ajuns acolo chiar pe uşa din faţă,
dar am depăşit momentul şi ne-am aşezat la prima masă…
Am comandat ceaiul casei, care se chema (bineînţeles) Valea Regilor, pe care l-am băut în ceşti Valea Regilor, pe o masă pe care scria Valea Regilor, într-o cafenea numită Valea Regilor, etc. Ceaiul costa 5 lei, iar narghileaua pe care n-am luat-o 12 lei.
Manu se gândea ce să mai pozeze, eu mă gândeam că stânga a fost ocupată de optica medicală,
autorizată de Ministerul Sănătăţii, iar dreapta de o croitorie pentru femei. Dar centrul,
centrul era liber, plin de cafenele, toate aceeaşi marcă Valea Regilor, chiar dacă mesele arătau altfel… Atunci am privit puţin în sus,
apoi mai sus,
şi chiar foarte sus, de parcă eram în altă ţară, departe de tot ce-nseamnă români, românie, românitate, românism, ş.a.m.d.
Cerul a ieşit cam negru, la fel de negru ca cerul gurii unui câine lup, dar asta nu ne-a oprit să visăm la un cer departe de tot ce-nseamnă români, românie, românitate, românism, ş.a.m.d. Ne ţineam de mână şi ne gândeam că suntem la…Paris. Poate din cauză că strada se chema Vilacrosse. Îngerii au început să cânte-n jurul nostru, ca-n filmul Night At The Museum 2, Battle Of The Smithsonian {2009} DVDRIP. Jaybob:
Totul era frumos, armonios, de plastic!
