Când o să-l văd pe Băsescu locuind într-un apartament de două camere, pe Boc înghesuit în tramvaiul 32, pe Oprescu circulând cu metroul la ora opt dimineaţa, pe Vanghelie făcând piaţa de la economatul din Rahova, pe Patriciu numărându-şi speriat banii de motorină la o staţie Petrom sau OMV, iar pe Berceanu,Videanu & Udrea, cum îşi fac vacanţele de vară la Constanţa…o să visez la România, ca la singura ţară în care pot emigra.
Până atunci, mă gândesc la povestea pe care mi-o spunea tata, acum vreo treizeci de ani, care pornea de fiecare dată cu: Totul se plăteşte…în viaţă!
Aşa arată lumea în plină explozie demografică. Ideea de a cartografia în culori această explozie aparţine unui grup de geografi britanici de la Sheffield University (*BBC News, reluat de Realitatea Net). Aglomeraţiile urbane par poetice şi neconvenţionale. Harta lumii seamănă cu un insectar sau cu un nor de fluturi coloraţi, care-şi mişcă leneş aripile:
America seamănă cu…o viespe stilizată de studiourile Pixar:
Germania seamănă cu insecta frunză, în varianta vişinie şi cu ochii mari…
Franţa parcă-i ochiul lui Sauron din Lord of the rings (Ce dreaq, toată ţara asta-i…un Paris bulbucat?). Corsica e un mic lepidopter care dă din aripi neobosit:
Anglia arată ca un curcan scos de la congelator, cu burta cam umflată în Londra…Glasgow e un pui pricăjit, luat de la solduri:
Spania e o găină de ţară cu multe…protuberanţe. Palma, parcă-i un peşte din care a muşcat pe furiş pisica:
Italia arată-n continuare ca un picior bolnav de gută:
România (Manu ai dreptate!) arată ca…o tumoare:
Iar Zimbabwe, ca două eritrocite văzute la microscop:
Pentru o viziune corectă şi nedistorsionată de subiectivitatea mai mult sau mai puţin poetică care mă caracterizează vă rog să consultaţi World Mapper Population Cartograms…
N-am găsit Muzeul de Istorie, în schimb am găsit asta (PSD tropăie deasupra PNL):
Am ajuns până la urmă pe Calea Victoriei dar muzeul era-nchis. Mirosea a plictiseală aşa c-am rătăcit pe străzile alea din jurul muzeului până am nimerit în Valea Regilor. N-am ajuns acolo chiar pe uşa din faţă,
dar am depăşit momentul şi ne-am aşezat la prima masă…
Am comandat ceaiul casei, care se chema (bineînţeles) Valea Regilor, pe care l-am băut în ceşti Valea Regilor, pe o masă pe care scria Valea Regilor, într-o cafenea numită Valea Regilor, etc. Ceaiul costa 5 lei, iar narghileaua pe care n-am luat-o 12 lei.
Manu se gândea ce să mai pozeze, eu mă gândeam că stânga a fost ocupată de optica medicală,
autorizată de Ministerul Sănătăţii, iar dreapta de o croitorie pentru femei. Dar centrul,
centrul era liber, plin de cafenele, toate aceeaşi marcă Valea Regilor, chiar dacă mesele arătau altfel… Atunci am privit puţin în sus,
apoi mai sus,
şi chiar foarte sus, de parcă eram în altă ţară, departe de tot ce-nseamnă români, românie, românitate, românism, ş.a.m.d.
Cerul a ieşit cam negru, la fel de negru ca cerul gurii unui câine lup, dar asta nu ne-a oprit să visăm la un cer departe de tot ce-nseamnă români, românie, românitate, românism, ş.a.m.d. Ne ţineam de mână şi ne gândeam că suntem la…Paris. Poate din cauză că strada se chema Vilacrosse. Îngerii au început să cânte-n jurul nostru, ca-n filmul Night At The Museum 2, Battle Of The Smithsonian {2009} DVDRIP. Jaybob:
Totul era frumos, armonios, de plastic!
