În ultimul timp joc cu frenezie The West. Joacă şi Manu (am reuşit s-o molipsesc şi pe ea după ce i-am creat un oraş intitluit Ecaterina I!), joacă mulţi dintre prietenii noştri din Bucureşti. Jucând acest MMRPG de browser am început să lecturez caractere, de fapt postări are conţin descrieri ale caracterelor… Unele descrieri sunt limpi, naive, altele sunt simple refulări ale ratărilor din viaţa reală, dar cele mai multe sunt nişte genuine fragmente de literatură, cum este şi cea din care citez. Pentru că autorul a dorit să rămână anonim, am linkuit imaginea caracterului său. Fragmentul citat, cu toate imperfecţiunile inerente unui text care nu are pretenţia de a fi altceva decât este, adică o simplă descriere  a jucătorului care animează un rol într-un joc online, dă clasă textelor perfecte din lumile dispărute ale unor scriitori cu pretenţii (*Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir ş.a.).

“Născuţi la începutul anilor 70-80, vedem acum în anul 2008 cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o şi realizam că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii paşi pe lună, nici despre războaie sângeroase, dar avem cultură generală,pentru ca asta însemna ceva o dată… Suntem ultima generaţie care a jucat “Ascunselea”, ”Castel”, “Raţele si vânătorii”, “Ţară, ţară! Vrem ostaşi”, “Prinsea”,”Sticluţa cu otravă”, “Pac Pac”, ”Hoţii si vardiştii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am făcut petreceri video (închiriam un video şi stăteam să ne uităm la filme 2 zile, închişi în casă), primii care am vazut desene animate color, primii care am renunţat la casete audio şi le-am inlocuit cu CD-uri. Noi am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gaşcă. Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii “Şoimi ai Patriei” şi ultimii “Pioneri”. La grădiniţă am învăţat poezii în româneşte, nu în engleză… Şi am cântat MULŢI ANI TRĂIASCĂ nu HAPPY BIRTHDAY la aniversări. Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills,  Melrose Place , Twin Peaks, Dallas .. şi cine zice că nu s-a uitat ori minte ori nu avea încă televizor. Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia aşteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum, sau puştile alea absolut superbe cu apă. Între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoală. Noi am ascultat şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys, şi Take That, şi incă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de Abba, şi de Queen, cât şi de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Am citit “Licurici”, “Pif”, Cireşarii, şi am băut Cico şi Zmeurată şi ni s-a părut ceva extraordinar când au apărut primele sucuri “de la TEC” fără să ne fie teamă că “au prea multe E-uri”, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fara teamă de viruşi. Noi am băut prima Coca-Cola la sticlă şi am descoperit internetul. Noi nu ne dădeam bip-uri, ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam dolby surround system, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o lună după ce le cumpăram şi le uitam pe dulap, pline de praf. Abia aşteptam la chefuri să jucăm ”Fântâniţa”, sau “Flori, fete sau băieţi”, sau “Adevăr sau Provocare”, sau orice ne dădea un pretext să ”pupăm pe gură” pe cine “iubeam”. Noi suntem cei care încă au mai “cerut prietenia”, care încă roşeam la cuvantul “sex”, care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperând că persoana iubită va citi acolo unde scrie “De cine iţi place?” că ne place de el/ea. Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta făra cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau dingreşeală pe jos, nu am avut pastile cu capac special să nu fie desfăcute de copii, nu ne-am spălat pe mâini dupa ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier, nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam, părinţii noştri nu au “child proof theouse”, ne-au trimis să cumparam bere şi vin de la alimentară, şi cate un pachet de ţigări de la tutungerie.Noi am auzit cum s-a tras la Revoluţie, noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bulă, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV,noi suntem cei care mai ţinem minte emisiunea “Feriţi-vă de măgăruş”. Suntem o generaţie de învingători, de visători, de ”first-timers”…

Dacă citeşti şi ai căzut măcar un pic pe gânduri, eşti de-al nostru !”

Citeam zilele trecute o ştire despre jocurile de browser, care sunt din ce în ce mai jucate. Şaizeci la sută dintre internauţii activi practică aşa ceva. Fie că aleg un joc gen Triburile sau The West (pe care-l practic şi eu de două săptămâni), fie că-şi consumă timpul în franciza unei reţele de socializare (cum ar fi Mafia Wars sau YoVille pe Facebook)…Dincolo de aspectul strict social (jocul de browser devine uşor, uşor o maladie obsesiv-compulsivă, un substitut artificial al activităţilor sociale relevante), sau de faptul că jucătorii îi îmbogăţesc încet dar sigur pe proprietarii server-ului, un astfel de joc este…(aşa cum îmi spunea Manu aseară) fără sfârşit. Fiecare nivel pe care-l câştigi, fiecare artefact, dolar (virtual) sau atribut pe care-l primeşti te duc aproape în acelaşi punct, de unde trebuie să continui, cam în acelaşi fel. Bun, ai atins nivelul 50, 100, 1000. Întrebarea care se pune este una f. simplă:  ce  urmează după ? Păi…nimic, pentru că autorii jocului creează mai departe nivelul 1001, 1100, ş.a.m.d.

Un puşti de 15 ani din Anglia, care a creat un joc de browser, pentru o reţea britanică de socializare online, câştigă lunar (din traficul sitului şi din contractele de marketing) 50.000 de lire sterline. El nu are nici un interes ca jocul creat de el să aibă vreun sfărşit. La fel (…comparaţia poate părea deplasată după o introducere atât de lungă) şi Trăian Băsescu, să zicem, nu are nici un interes să încheie telenovela în care joacă de atâţia ani. În anul 2004, preşedintele nostru a jucat foarte bine în episodul în care, cel mai bun prieten politic al său, Theodor Stolojan, plângea pe umărul său şi renunţa să mai candideze la preşedinţie pentru că avea grave probleme de sănătate şi limitele fizice nu-i mai permiteau aşa ceva… Apoi a mai jucat…foarte  trist, în episodul în care acelaşi Stolojan renunţa la nominalizarea pentru funcţia de premier pentru a da o speranţă generaţiei tinere (Emil Boc). Recent, Băsescu ne spune că nu-i nici o problemă dacă pierde alegerile, are carnet de…marinar şi pleacă-n voiaj cu nava, nu rămâne, ca alţii, un şomer politic! Zilele astea, la Pro TV, invitat într-o emisiune a lui Toni Grecu, preşedintele nostru a plâns cu lacrimi amare după ce a recitat nişte versuri compuse de el în tinereţe (pe mare?), care i-ar face să roşească pe toţi veleitarii din U.S.R. sau pe cei care publică pe situl poezie.ro. Dacă a ajuns să se folosească el de lacrimi (o armă senzitivă preponderent feminină) înseamnă că electoratul lui pluteşte deja în altă direcţie… Închei cu aposul poem prezidenţial. Orice comentariu este de prisos:

“Deasupra-ţi cerul se înalţă

Şi de pe el privesc în jos,

Sute de stele ce-l admiră

Pe bravul om prietenos.

Iar după luni de mers pe-ntinderea albastră,

Întors din nou la ţărmul tău iubit,

Ai alergat grăbit spre casă,

Să vezi iar chipul mamei fericit.

Casa era pustie şi cernită

Şi ai plecat în Cer, spre cimitir,

Ca să aşezi în ţărâna proaspăt răvăşită

Un trandafir, trei lacrimi ş-un sărut.

La capul mamei ce murise tristă

Cu gândul la copilul ce-a crescut”.