Am citit acum câteva minute, pe pagina de fb a lui Iulian Tănase, o postare intitluită Ce cavaleri mici și triști produce țara asta! Hoax, fake…sau o poantă de stand up poetry pusă la cale de poetul Gelu Vlaşin ?  Dar, verificând, am constatat că…e pe bune, adică, Gelu Vlaşin a fost decorat de Mr. Băsescu & contrasemnat de Mr. Boc, fiindu-i conferit Ordinului Meritul Cultural în grad de Cavaler, prin Decretul Nr.28 din 16.01.2012, publicat în Monitorul Oficial pe data de 22 ianuarie 2011. Faptul că a fost decorat în timp ce alţii agitau pancarte nu e o crimă, însă, faptul că, după o astfel de săptămână, în care România a fiert în suc propriu, ieşi la rampă, pe blogul tău, cu o asemenea informaţie e…(mă abţin să spun ce-mi trece prin cap!) cel puţin ciudat. La fel de ciudat ca şi motivul pentru care a fost decorat (“în semn de apreciere pentru talentul şi dãruirea de care a dat dovadã în întreaga sa carierã literarã, pentru promovarea culturii româneşti în lume şi implicarea sa constantã în strângerea legãturilor dintre românii aflaţi peste hotare”).

Citind ultimul paragraf al motivaţiei prezidenţiale mi-au venit în minte următoarele:

1. Vlaşin a strâns bine legăturile dintre românii aflaţi în Diaspora, atât de bine încât a fost urgent recompensat (P.S.: Nu vă gândiţi acum la voturi furate în campania electorală, ultraprezidenţială, pentru al doilea mandat şi alte chestii mai puţin onorabile. Vlaşin n-ar fi în stare de aşa ceva!);

2. Vlaşin face parte din serviciile secrete (NU, cu siguranţă, nu! L-am cunoscut, la alegerile USR din anul 2009, şi, după ţinuta, mimica ori vrăjeala asumată acolo, sigur nu face parte din niciun serviciu guvernamental, secret sau nesecret…).

Cât despre “talentul şi dăruirea de care a dat dovadă în întreaga sa carieră literară” (sună de parcă s-ar fi încheiat, cumva…) îmi rezerv dreptul de a fi circumspect, extrem de circumspect. Ca să fiu sincer, nu am citit vreun text semnat de Gelu Vlaşin, care să mă mişte, ori…măcar care să mă facă să-mi pun întrebări

Concluzia: dacă pentru partea politică nu era cazul, pentru partea literară, nici atât, atunci de ce l-a premiat Traian Băsescu pe Gelu Vlaşin? O întrebare de care nu pot să scap.

Şi, pentru că a ieşit soarele (chiar a ieşit!) mă gândesc că, poate m-am pripit. Poate Gelu Vaşin are o coloană atât de puternică şi un spirit atât de vertical, încât o să refuze, acum, această distincţie, la fel cum a făcut-o luptătorul anticomunist Vasile Paraschiv, în anul 2008. Îmi place să cred că, la festivitatea de acordare a medaliei, Gelu Vlaşin o să-l umilească pe Traian Băsescu… Dar eu nu sunt decât un idealist!

Când o să-l văd pe Băsescu locuind într-un apartament de două camere, pe Boc înghesuit în tramvaiul 32, pe Oprescu circulând cu metroul la ora opt dimineaţa, pe Vanghelie făcând piaţa de la economatul din Rahova, pe Patriciu numărându-şi speriat banii de motorină la o staţie Petrom sau OMV, iar pe Berceanu,Videanu & Udrea, cum îşi fac vacanţele de vară la Constanţa…o să visez la România, ca la singura ţară în care pot emigra.

Până atunci, mă gândesc la povestea pe care mi-o spunea tata, acum vreo treizeci de ani, care pornea de fiecare dată cu: Totul se plăteşte…în viaţă!

STAT1, state,  s. n. 1. Teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat1; b) care e condus și controlat de stat1, care aparține statului1; c) care angajează statul1, care se referă la stat1. (DEX, 1998)

CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Cetate + suf. -ean. (DEX, 1998)

STAT1, state,  s. n. 1. Organizație politică a clasei economicește dominante, care are ca scop apărarea ordinii economice existente și reprimarea împotriva altor clase; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. (Dicţionarul limbii române moderne, 1958).

Dintre toate definiţiile statului, ultima este, în opinia mea, cea mai aproape de maxima emanată de Trăian Băsescu, premiată cu o zmeură de aur în anul 2010. Pentru că, iresponsabilitatea statului faţă de anumiţi cetăţeni (ca să citim invers titlul acestei postări) nu poate avea o justă cauză. Ea poate fi expresia unei stări subiective ce are ca scop apărarea ordinii economice existente (a se citi aici şi privilegiile & averile obţinute în ultimii şase ani de apropiaţii preşedintelui, atât pe linie de partid cât şi pe linia relaţiilor personale…) şi reprimarea împotriva altor clase (a se vedea “măsurile anti-criză” luate de Guvernul Boc şi susţinute cu vehemenţă de preşedinte).

RESPONSÁBIL, -Ă, responsabili, -e, adj., s.m. și f. 1. Adj. (Despre o persoană) Care poartă răspunderea unui lucru, a unui fapt; răspunzător. 2. S.m. și f. Persoană care este însărcinată cu o funcție de conducere, care are o sarcină de răspundere, căreia i s-a încredințat o responsabilitate; șef. – Din fr. responsable. (DEX, 1998)

RESPONSÁBIL adj., s. 1. adj. v. răspunzător. 2. s. v. gestionar. Sursa: Sinonime

RESPONSABILITÁTE, responsabilități, s.f. Obligația de a efectua un lucru, de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de a accepta și suporta consecințele; răspundere. ♦ Funcție, sarcină de responsabil. – Din fr. responsabilité. (DEX, 1998)

N-ar trebui să fie statul român un stat responsabil pentru fiecare purtător al cetăţeniei române, din punctul de vedere al sistemului juridic actual (adică al emiterii şi respectării normelor de drept)? N-ar trebui ca statul român să fie un bun gestionar al banilor publici? Etc. etc. Ar trebui oare ca statul să aibă simţul răspunderii, adică să fie conştient (dacă tot l-am personificat aşa…) de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite. Dar ajungem deja prea departe, la definiţia răspunderii:

RĂSPÚNDERE, răspunderi, s.f. Faptul de a răspunde;  obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ♢ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale. – V. răspunde. (DEX, 1998)

Constituţia României ne spune foarte clar că “statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi “(Articolul 4 (1)). E o formă de responsabilitate pentru toţi cetăţenii. Mai mult, “cetăţenii români se bucură în străinătate de protecţia statului român” (Articolul 17), o altă formă particulară de responsabilitate…Dar cea mai importantă prevedere constituţională referitoare la răspunderea necondiţionată a statului faţă de cetăţenii săi este asta:  “cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. Din păcate, maxima prezidenţială este expresia cea mai evidentă a unei discriminări pentru o parte a cetăţenilor ţării (DISCRIMINÁRE s. f. 1. separare, deosebire, distincție netă între mai multe elemente. 2. diferențiere restrictivă de drepturi pentru o parte a populației unei țări… (Marele dicţionar de neologisme, 2000)).

În fine, etica filosofică, începând cu Aristotel, consideră că statul este o instituţie naturală care asigură cadrul legal pentru existenţa familiei şi a fiecărui individ în parte. Referitor la responsabilitate statului faţă de întreaga societate putem spune că nu societatea se subordonează statului , ci statul se subordonează societăţii şi-i dă socoteală pentru fiecare acţiune (J.P. Sartre) sau cel puţin aşa ar trebui să fie. În fine, statul reprezintă suveranitatea unei populații numită națiune, așezată pe un teritoriu (Neagu Djuvara) care e cea mai bună definţie pe care am citit-o până acum. Închei acest material educativ cu un fragment dintr-un articol de Ciprian Şiulea:

Un stat social e un stat egalitar, în timp ce în România ideea de egalitate e ceva exotic. Nu doar egalitate socialistă, cea care nivelează venituri, ci şi egalitatea formală dintre cetăţeni, ca fundament al democraţiei. N-o înţeleg nici politicienii şi nici marii intelectuali păltinişeni, ce să mai vorbim despre talpa ţării. Aşa că despre ce stat social vorbim?  Statul român este fundamental discriminatoriu.

Mi-a plăcut comentariul ăsta anonim, pe care l-am pescuit din subsolul unui articol publicat recent pe voxpublica:

“Doresc sa va informez oficial ca, in urma batjocurii la care am fost supus in calitatea de cetatean roman de catre domnul Traian Basescu, renunt la serviciile presedintelui tarii.

Va multumesc.”

Mă gândeam să lansez o petiţie intitulată chiar aşa:

Renunţ la serviciile preşedintelui ţării!

Am ieşit în balcon şi cu o expresie tâmpă mi-am ars carnetul de UTC-ist. Într-una din zilele acelea. Când democraţia supura din noi. Îmi pare rău că mi-am ars carnetul de UTC-ist, aşa cum îmi pare rău, acum, că prin 1996 am dat mâna cu Ion Iliescu, venit în vizită de lucru în Portul Agigea. La fel de rău îmi pare că am dat mâna cu Băsescu, anul trecut, înainte de alegeri (m-am şi pozat cu familia prezidenţială). Şi tatălui meu îi părea rău că a dat mâna cu Ceauşescu, pe care l-a plimbat cu hidrobuzul Sovata prin vara lui 1978 (…am, pe undeva, o poză mişto cu tata, pe puntea îngustă a hidrobuzului, strângându-i mâna tovarăşului). Iar bunicului meu îi părea rău că a dat mâna cu ţâpţâru’ Mihai I, în loc să-l întâlnească pe eroul Antonescu, dintr-un sentiment nobil venit, aşa, pe neaşteptate. Dar noi am ales să facem asta, nu ne-a obligat nimeni… Poate că ăsta e un semn al democraţiei şi, eu cred că o formă de democraţie a existat şi în comunism. Comunismul n-ar trebui condamnat pentru demenţa/demenţele părinţilor noştri. Şi cum să condamni un sistem, din care ai făcut parte, fără să-i condamni cu adevărat pe cei care au făcut răul din acel sistem? Aşa că, degeaba mi-am ars carnetul de UTC-ist, suntem conduşi (vorba unui prieten) de copiii lui Ceauşescu şi de fraţii lui Iliescu. La asta m-am gândit azi, când am citit ciudatul articol al lui Mihai Goţiu…

Windows 7 te salută!

Comunismul e ca un suc de portocale roşii de sicilia,

turnat eroic în recipiente din ce în ce mai mici.

se consumă de preferinţă în prima zi,

bine stors, ţinut puţin la rece.

Nu pot să scap de versul ăsta dement:

senzaţii tari din 1964,

umblă prin mintea mea cu liftul.

Acum Ceauşescu vinde tot:

de la prezervative la ciocolată cu rom.

Eu iubesc doar reclama aia cu umbreluţa cochetă,

pescăruşul agăţat de cer şi aripa nezburată spre soare.

NICULE,

la ăştia la Neptun,

sunt preţuri ca pe vremea noastră.

Dincolo de cerul curat Isus ne aşteaptă.

El bea o bere şi fumează nişte americane,

ce poate fi mai blând de atât?

mai XXX, mai vestic, mai feroce?

Iliescu n-o să vândă nimic.

Băsescu n-o să vândă nimic.

A furat până şi salutul lui Ceauşescu,

a pus pe el semnul victoriei.

Tinere Vakulovski nu mai aştepta,

ei nu te vor, noi nu te vrem.

Isus te-a chemat la o ţigară.

1.scris aici, pe blog (direct, personal, fără menajamente).

2. sunt la modă poemele care curăţă bine dinţii…

Cât am surfat azi s-o găsesc întreagă!